Primăria municipiului Bistrița a început pregătirile pentru a marca și anul acesta ”Ora Pământului”, activitățile dedicate acestui eveniment urmând să se desfășoare pe data de 28 martie, între orele 20:30 …
Read More »Yearly Archives: 2020
Hoț prins la mai bine de un an de la comiterea faptei
Polițiștii din Bistrița-Năsăud au reușit să recupereze bunuri în valoare de 1.600 de lei, după ce au stabilit că un tânăr de 20 de ani din Budești-Fânațe este bănuit de …
Read More »Mai sunt doar câteva zile în care se mai pot depune proiecte pentru finanțare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistrița
Data de 9 martie este termenul limită până la care persoanele fizice sau asociațiile ori ONG-urile din Bistrița mai pot depune proiecte pentru a obține finanțare nerambursabilă de la bugetul …
Read More »Încep serile duhovnicești, la Biserica de la Coroana! Vineri, de la ora 18 vine Chiril Zegrean – starețul mănăstirii Parva! Vezi programul complet, din perioada Postului!
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, odată cu începutul Postului Sfintelor Paști, Parohiile Ortodoxe „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”,”Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” şi „Pogorârea Sf. Duh”, organizează în …
Read More »Prelevare de organe la Spitalul Județean de Urgență Bistrița
Încă o familie a avut puterea de a transforma propria dramă în speranță la viață pentru alți semeni aflați în suferință, fiind vorba despre o familie din județul Bistrița-Năsăud, după …
Read More »FOTO: Casete metalice pentru containerele destinate deșeurilor menajere, în mai multe puncte de colectare din Bistrița
În mai multe zone din municipiul Bistrița au fost deja amplasate casete metalice destinate deșeurilor menajere, achiziția acestor echipamente făcând parte din măsurile pregătite de Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea …
Read More »Încă un copil internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, diagnosticat cu gripă
Un nou caz de gripă a fost diagnosticat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. ”Un băiat în vârstă de 8 ani din localitatea Tureac, care în data de 2 martie …
Read More »Tânărul cercetat pentru violență în familie și proxenetism a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Bărbatul din Bistrița care a fost reținut pentru 24 de ore pentru violență în familie și proxenetism rămâne după gratii. Instanța a dispus arestarea preventivă a tânărului de 26 de …
Read More »În perioada aprilie – noiembrie, traficul rutier pe drumurile județene din Bistrița-Năsăud va fi monitorizat!
În perioada aprilie – noiembrie 2020, traficul rutier pe rețeaua de drumuri județene din Bistrița-Năsăud va fi monitorizat, asta deoarece Consiliul Județean și-a propus să inventarieze toate vehiculele care circulă …
Read More »Drumul de coșmar spre gara din localitatea Sărățel va fi modernizat de Primăria Șieu-Măgheruș
Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud a emis acordul de mediu pentru un proiect ce aparține Primăriei Șieu – Măgheruș și care vizează modernizarea unor drumuri din localitatea Sărățel. Printre acestea …
Read More »Adolescentă rănită într-un accident produs în Viișoara, transportată la o clinică din județul Cluj
O copilă de 14 ani care a fost rănită într-un accident rutier a fost transferată de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița la o clinică din județul Cluj. Adolescenta a …
Read More »Nicu Moldovan își poate pune șampania la rece! PNL-iștii pregătesc un iepure pentru alegeri și refuză orice Alianță de dreapta pe Beclean! Bogdan Rusu e lansat „să înfrângă!”
PNL Beclean a negociat candidatura la Primăria orașului! Se pare că Bogdan Rusu va fi aruncat în cursă pentru alegerile de primar și a fost adus din Irlanda special pentru …
Read More »Schemă PSD-istă: Niculae bagă tinerii la înaintare și aberează despre aceleași investiții promise de Crețu amu’s 10 ani! Vezi ce alte promisiuni „de campanie” a lansat Niculae!
Cristian Niculae a susținut o conferință de presă la care i-a chemat pentru imagine pe consilierii locali Andrei Kozuk și Horațiu Gherman, plus Adi Solcan liderul TSD pe municipiu. ABSOLUT …
Read More »Bărbat de 47 de ani, rănit după ce a căzut din căruță și aceasta a trecut peste el
Un bărbat a fost grav rănit după ce a căzut dintr-o căruță și aceasta a trecut peste el. Victima a suferit multiple traumatisme, a fost preluată de un echipaj medical …
Read More »Tânăr din Bistrița, reținut pentru violență în familie și proxenetism
Un tânăr de 26 de ani din Bistrița a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale. Acesta este cercetat pentru violență în familie și proxenetism. …
Read More »FOTO: Zara şi Dona – ultima misiune alături de jandarmii bistrițeni
Zara, Dona, Saşa şi Linda sunt patru dintre cele mai îndrăgite jandarmeriţe. Nu au lipsit niciodată de la întâlnirile cu elevii, de la misiunile de ordine publică sau de la …
Read More »Germania – principalul partener comercial al județului Bistrița-Năsăud
Germania este principalul partener comercial al județului Bistrița-Năsăud, atât din punct de vedere al exporturilor, cât și al importurilor de mărfuri, potrivit datelor publicate de Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud. Pe …
Read More »Bistrița-Năsăud are peste 70.000 de salariați. La ce sumă se ridică salariul mediu net
Peste 70.000 de persoane din județul Bistrița-Năsăud aveau un loc de muncă la finalul anului 2019, iar câștigul salarial mediu net era de aproximativ 2.532 lei, potrivit datelor transmise de …
Read More »Primăria Bistrița: Ghid pentru colectarea selectivă a deșeurilor
Drumul către un oraș curat presupune ca locuitorii săi să aplice în practică sistemul de colectare selectivă a deșeurilor, iar administrația publică și operatorul de salubrizare să asigure toate condițiile …
Read More »De Mărțișor, polițiștii au aplicat sute de amenzi pentru abateri la regimul rutier
Peste 350 de sancțiuni pe linie rutieră și zeci de permise reținute. Așa arată bilanțul polițiștilor în urma controalelor din week-end. Și în acest sfârșit de săptămână, poliţiştii din cadrul …
Read More »Autospecială a Jandarmeriei, implicată într-un accident rutier produs în Bistrița. Trei jandarmi, la spital
Luni, în jurul prânzului, o autospecială a Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud a fost implicată într-un accident rutier produs în Bistrița. În autospecială se aflau 5 jandarmi. Trei dintre aceștia …
Read More »USR Bistrița Năsăud pierde o organizație FIX în pragul campaniei electorale! Organizația USR Miceștii de Câmpie a DEMISIONAT în bloc!
Zaharie Pop, lider USR în Miceștii de Câmpie, a transmis un comunicat de presă prin care anunță că Organizația pe care a condus-o a DEMISIONAT în bloc. Comunicat de …
Read More »Numărul persoanelor izolate la domiciliu a ajuns la 76
Numărul persoanelor izolate la domiciliu și monitorizate de Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud a ajuns la 76, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud. UPDATE: În cazul a încă 5 persoane s-a luat …
Read More »Bistrița-Năsăud, sub cod galben de intensificări ale vântului
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului, valabile în 24 de judeţe, începând din dimineaţa zilei de luni. Printre județele vizate se numără …
Read More »A început campania de depunere a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2020
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că luni, 2 martie 2020, demarează Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2020. Cererile Unice de Plată …
Read More »La un chef de partid, Ioan Turc a luat votul colegilor pentru candidatura de primar! Șeful P.N.L pe Județ își forțează numirea iar sondajul e IGNORAT și rămâne o gargară de prostit electoratul!
Ioan Turc s-a autopropus candidat P.N.L pentru funcția de primar! Manevra a avut loc la Consiliul Director Județean, întrunire care a fost mai degrabă un chef de partid. Întrunirea de …
Read More »Ionuț Simionca a RACOLAT un primar! Lucian Tarniță, edilul din Cetate a trecut la P.M.P și va candida pentr-un nou mandat! Mesaj către primarii SĂTUI de dictatură!
Ionuț Simionca a RACOLAT un primar din județ! Lucian Tarniță (primarul comunei Cetate) a ales echipa deputatului PMP și va intra-n alegeri pentru un NOU mandat la conducerea Primăriei Cetate! …
Read More »Robert Sighiartău a susținut un discurs la Școala de iarnă a Tineretului Național Liberal: „Memorialul de la Sighet este o scoala a valorilor pentru generatiile care s-au nascut dupa 1989!”
Tineretul National Liberal Filiala Maramures a organizat in acest an cea de-a XII-a editie a Scolii Politice ”Gheorghe I. Bratianu” de la Sighet. Deschiderea a avut loc in cadrul unei …
Read More »Accident spectaculos la Beclean. O mașină a ajuns cu roțile-n sus
Cascadorie fără voie la Beclean, după ce un șofer a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea și mașina s-a răsturnat. Accidentul s-a produs în zona podului Meleșului. Potrivit Inspectoratului …
Read More »Alte nouă persoane din Bistrița-Năsăud, izolate la domiciliu. Numărul lor a ajuns la 61
În ultimele 24 de ore, în cazul a încă nouă persoane din Bistrița-Năsăud a fost instituită măsura izolării la domiciliu. În total, 61 de persoane sunt monitorizate de Direcția de …
Read More »VIDEO: Încă două cazuri de infecție cu noul coronavirus au fost confirmate în România
Încă două persoane din România au fost depistate cu noul coronavirus, a anunţat vineri secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru. Sursa citată a precizat că este vorba despre o …
Read More »Lucrările la Judecătoria Beclean ar putea fi reluate. ”Activitatea de construcție a noului sediu este blocată”
Secretarul de stat în Ministerul Justiției, Diana Morar, a anunțat că au fost reluate discuțiile cu privire la continuarea lucrărilor la noul sediu al Judecătoriei Beclean, unde activitatea de construcție …
Read More »PNL-iștii vor să-l schimbe pe Nicu Moldovan! Chiar AZI vor discuta c-un misterios membru P.N.L! Fără candidat UNIC „pe dreapta”, Nicu Moldovan îi papă pe pită și miroase-a BLAT cu P.S.D-ul!
La alegerile locale din vară, filiala județeană a PNL și-a propus schimbarea lui Nicu Moldovan din funcția de primar! La Beclean, liberalii au obținut scoruri mari la europarlamentare și prezidențiale, …
Read More »Ioan Turc a anunțat: ”Eu voi candida la Bistrița cu siguranță!” Credeți că are șanse?
Preşedintele Partidului Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că EL este candidatul PNL la funcţia de primar al municipiului Bistriţa. ”Eu voi …
Read More »FOTO: Ziua Protecţiei Civile din România, marcată la Bistriţa. Cu acest prilej, patru cadre militare au fost înaintate în grad
Vineri, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a marcat cea de-a 87-a aniversare a ”Zilei Protecţiei Civile din România”, prilej cu care la sediul instituției a fost organizat un ceremonial …
Read More »Cristina Iurișniți: ”Vitalia și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud nu ne permit accesul la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu”
Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, acuză Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și compania Vitalia că nu îi permit accesul la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu, asta în …
Read More »FOTO: Accident rutier pe DN 17, în Prundu Bârgăului
O șoferiță a fost rănită într-un accident rutier produs vineri dimineața pe DN 17, în localitatea Prundu Bârgăului. Femeia ar fi încercat să facă o manevră de întoarcere, însă nu …
Read More »Peste 200 de persoane din comuna Căianu Mic, înscrise în campania ”Pentru că trebuie să știi…!”
Campania medicală organizată de Primăria Căianu Mic, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, a debutat joi, aceasta urmând să se desfășoare și pe parcursul zilei de vineri. Peste …
Read More »Numărul persoanelor izolate la domiciliu în Bistrița-Năsăud a crescut la 52
Vineri dimineața, numărul persoanelor izolate de domiciliu și monitorizate de Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud a ajuns la 52, anunță Instituția Prefectului. Autoritățile județene precizează că, în acest moment, nu …
Read More »FOTO: Au fost reluate lucrările privind modernizarea drumurilor din comuna Tiha Bârgăului
Vremea bună din ultimele zile a permis constructorilor să reînceapă lucrările de modernizare a celor șase kilometri de drumuri din comuna Tiha Bârgăului, șantierul acestor lucrări fiind deschis anul trecut. …
Read More »Mai puțin de jumătate dintre șomerii înregistrați la AJOFM Bistrița-Năsăud primesc indemnizații
La sfârșitul lunii ianuarie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud erau înregistrați 3.482 șomeri (din care 1.705 femei), rata șomajului fiind de 2,65 …
Read More »Lucian Pintea are-un proiect vital de susținere a Medicinei Legale! Secretarul de stat și deputatul Ionuț Simionca vin în sprijinul „legiștilor” c-o lege faină pe: salarii majorate, finanțare echipamente și atragere specialiști pe domeniu!
Parlamentarul bistrițean Ionuț Simionca a depus în Parlament propunerea legislativă – lege privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, proiect de suflet la care s-a angajat dr. Lucian …
Read More »„De ce un POPĂ ca rector U.B.B poate aduce: noul, progresul și dezvoltarea?” Un text scris de prof. Florin Bojor, pentru susținerea lui Ioan Chirilă la funcția de RECTOR al Universității Babeș – Bolyai!
„În concepția noastră un preot – un popă cum spunem noi românii – nu are multe șanse să fie rectorul celei mai importante universități românești. Poate fi briliant, precum este …
Read More »Bistrițeni, nu ezitați să completați chestionarele privind evaluarea activității funcționarilor. ”Părerea dumneavoastră contează!”
Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud face apel la cetățeni, rugându-i să completeze chestionarele cu privire la activitatea funcționarilor de la ghișeele instituțiilor publice. ”Părerea dumneavoastră contează!”, spun reprezentanții Prefecturii Bistrița-Năsăud, care vor …
Read More »FOTO/VIDEO: ”Șoimii Carpaților”, la ceas aniversar. S-au împlinit 25 de ani de la înființarea Batalionului 812 Infanterie ”Bistrița”
Batalionul 812 Infanterie ”Bistriţa” a împlinit 25 de ani de la înfiinţare, momentul fiind celebrat printr-o ceremonie militară. Evenimentul s-a desfășurat pe platoul din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore …
Read More »În Bistrița-Năsăud, numărul persoanelor izolate la domiciliu s-a dublat. Sunt 42 de cazuri
La nivelul județului Bistrița-Năsăud, numărul persoanelor izolate la domiciliu și monitorizate de Direcția de Sănătate Publică aproape că s-a dublat în ultimele 24 de ore. Dacă miercuri existau 22 de …
Read More »Autoritățile au creat un TelVerde pentru informații despre noul tip de cononavirus – Covid-19. Unde puteți suna
La nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății a fost operaționalizată linia TELVERDE destinată cetățenilor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul COVID – 19 …
Read More »FOTO: Trei tineri, reținuți în urma unor percheziții în Năsăud. Sunt bănuiți că ar fi furat zeci de televizoare din depozitul unui magazin
Opt percheziții domiciliare au fost desfășurate ieri, în orașul Năsăud, într-un dosar penal vizând infracțiunea de furt calificat. Trei tineri, cu vârste cuprinse între 17-19 ani, bănuiți de comiterea faptei, …
Read More »Câte persoane și-au găsit un loc de muncă luna trecută?
În prima lună a anului 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud au fost încadrate în muncă 239 …
Read More »Trei persoane, implicate într-un accident produs pe DN 15A, la Teaca
Joi dimineața, trei persoane au fost implicate într-un accident rutier produs pe DN 15A, pe raza localității Teaca. Accidentul s-a produs în jurul orei 06:30, în centrul localității Teaca, la …
Read More »Dorina Cicioc: ”Încasări record pentru județul Bistrița-Năsăud, cu peste 40 la sută mai mari în 2019 față de 2018”
La nivelul județului Bistrița-Năsăud, încasările la bugetul general consolidat au crescut în anul 2019 cu mai bine de 40 % față de cele din anul 2018, a anunțat șeful Administrației …
Read More »Directorul AJOFM Bistrița-Năsăud, Otilia Râpan, după vizita ministrului Muncii: ”Ne-am fi dorit să vină să îi arătăm cum plouă în agenție”
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a declarat, marți, la Bistrița, că este profund nemulțumită de activitatea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și de cea a agențiilor …
Read More »VIDEO: România are un prim caz de infecție cu noul coronavirus
Începând din această seară, România are un prim caz de infecție cu coronavirus confirmat, relatează Hotnews.ro. „Primul caz de infecție cu coronavirus de pe teritoriul României a fost confirmat oficial …
Read More »FOTO: Accident la Cepari. Nu a adaptat viteza și a intrat în coliziune cu un parapet din beton
Miercuri seara, două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe DN 17C, pe raza localității Cepari. ”Conform primelor verificări, efectuate la fața locului de către polițiștii …
Read More »Florin Cîțu, desemnat premier. Daniel Suciu: ”Să vii cu Cîțu premier este de-o penibilitate rară, cea mai mare bătaie de joc la adresa românilor”
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, la finalul consultărilor cu partidele parlamentare, că l-a desemnat pe Florin Cîţu pentru funcţia de prim-ministru. Deputatul PSD Daniel Suciu a comentat această decizie, …
Read More »Timp de trei zile, cursurile sunt suspendate într-o clasă de la Școala Gimnazială Lucian Blaga din Bistrița
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că în prezent în mai multe unități de învățământ din întreaga țară s-a dispus suspendarea parţială sau integrală a cursurilor, aproape 5.500 de elevi …
Read More »Se înmulțesc cazurile de gripă! Încă patru cazuri, confirmate la persoane internate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița
Încă patru pacienți internați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița au fost diagnosticați cu gripă. Printre aceștia se numără și un copil de doar doi ani. Potrivit purtătorului de cuvânt …
Read More »Emil Radu Moldovan: ”Așa cum am promis, ne-am aliat pentru Bistrița-Năsăud, prin semnarea protocolului de constituire a alianței electorale!”
Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, anunță că a fost semnat protocolul care prevede constituirea alianței electorale între organizațiile județene ale PSD, PRO România și ALDE. Pe pagina oficială de …
Read More »Strada Pajiștei e asfaltată pe-un sfert din lungime, „cu dedicație” pentru anumiți afaceriști! Primăria a asfaltat doar 75 de metri din 200!
Strada Pajiștei prinde asfalt, cu dedicație! Strada este amplasată în zona Podul Jelnei, iar porțiunea asfaltată deservește doar câteva case. Interesul îl reprezintă cartierul ce urmează a fi construit și …
Read More »VIDEO: Dr. Anca Andrițoiu, directorul DSP Bistrița-Năsăud: ”Nu e cazul să intrăm în panică”
Directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu, a transmis populației că nu este cazul să intre în panică din cauza Coronavirusului, făcând apel la oameni să respecte regulile …
Read More »Încă patru directori de instituții publice din Bistrița-Năsăud au fost înlocuiți
Patru instituții publice din Bistrița-Năsăud au noi șefi, a anunțat prefectul județului, Stelian Dolha. Miercuri, în timpul ședinței Colegiului Prefectural, prefectul Stelian Dolha a declarat că au fost făcute noi …
Read More »În Bistrița-Năsăud, numărul persoanelor izolate la domiciliu a ajuns la 22
Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud informează că numărul persoanelor izolate la domiciliu a ajuns la 22. Toate aceste persoane au revenit în ultimele 72 de ore din ţări în care s-au înregistrat numeroase …
Read More »25 de ani de la înființarea Batalionului 812 Infanterie ”Bistrița”
Batalionul 812 Infanterie ”BISTRIŢA” va aniversa joi, 27 februarie, 25 de ani de la înfiinţare, cu acest prilej urmând să fie organizată și o ceremonie militară. Batalionul 812 Infanterie ”BISTRIŢA” …
Read More »Cristina Iurișniți: ”Patrimoniul cultural al județului Bistrița-Năsăud, în colaps și precolaps”
”În Bistrița-Năsăud, ca în multe alte locuri din România, clădiri de patrimoniu, edificii care au o deosebită încărcătură istorică, culturală și de spiritualitate, sunt abandonate de cei care ar trebui …
Read More »