Un bărbat a fost găsit fără viață joi seara, într-o râpă adâncă de aproximativ 40 de metri, situată într-o zonă împădurită de pe raza comunei Parva, informează Serviciul de Ambulanță …
Read More »Monthly Archives: iulie 2025
FOTO: Cei mai buni pompieri din regiune s-au întrecut la Bistrița, în cadrul Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență – etapa zonală
Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud a fost, în perioada 30–31 iulie, gazda etapei zonale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență – competiție cu tradiție, menită …
Read More »Un tractor s-a răsturnat peste o persoană, în Lunca Ilvei
Un accident grav a avut loc în această după-amiază în localitatea Lunca Ilvei, pe strada Izvoarelor, unde un tractor s-a răsturnat peste o persoană. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență …
Read More »Copil de 14 ani scos inconștient dintr-un pârâu, în localitatea Țigău
Un copil în vârstă de aproximativ 14 ani a fost scos în stare de inconștiență dintr-un pârâu din localitatea Țigău, comuna Lechința, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Potrivit …
Read More »Două persoane cunoscute pentru cerșetorie, evacuate de pe un teren privat din spatele Pieței Decebal
Două persoane care apelează frecvent la mila publică și care și-au amenajat un adăpost improvizat pe un teren aflat în proprietatea Sucursalei Regionale CFR Cluj-Napoca, în spatele Pieței Decebal din …
Read More »La SCJU Bistrița se va înființa o unitate de tratare a pacienților cardiaci critici. CJ solicită finanțare de circa 4 mil. lei pentru dotarea cu echipamente medicale
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat joi, în ședința ordinară din luna iulie, un proiect de hotărâre care vizează atragerea de fonduri europene pentru dotarea cu echipamente medicale a viitoarei Unități …
Read More »Mopedist rănit în Leșu: nu avea permis, era băut și circula cu un vehicul neînmatriculat
Un bărbat de 34 de ani din Leșu, care conducea un moped neînmatriculat, deși era băut și nu avea permis, a fost rănit într-un accident rutier produs pe DJ 172C, …
Read More »Tânăr de 20 de ani, fără permis și cu moped neînmatriculat, implicat într-un accident produs la Maieru
Un tânăr de 20 de ani din Maieru, care conducea fără a deține permis de conducere un moped neînmatriculat, a fost implicat într-un accident rutier produs pe Drumul Național 17D, …
Read More »Proiectul de regenerare a zonei Andrei Mureșanu, cu o valoare de peste 16 milioane lei, în etapa de semnare a contractului de finanțare
Consiliul Local Bistrița a aprobat, în ședința ordinară din luna iulie, proiectul ”Regenerarea urbană a spațiilor publice degradate – zona Andrei Mureșanu”, precum și cheltuielile legate de implementarea acestuia. Totodată, …
Read More »Clase de la școlile ”Avram Iancu” și ”Andrei Mureșanu” din Bistrița, relocate la Centrul ”CeTin” în anul școlar 2025-2026
Două școli importante din municipiul Bistrița – Școala Gimnazială ”Avram Iancu” și Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” – vor reloca mai multe clase în incinta Centrului Comunitar pentru Tineret ”CeTin” în …
Read More »ANAF: Decizii de impunere în valoare de peste 12,5 milioane de lei, pentru firmele care și-au dedus ilegal TVA la mașini de lux
Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță că a emis, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, decizii de impunere în valoare de peste 12,5 milioane de lei, în perioada 14–25 iulie 2025, …
Read More »Peste 4.500 de cazuri noi de diabet, afecțiuni psihice și cancer în Bistrița-Năsăud, în 2024
Peste 4.500 de locuitori ai județului Bistrița-Năsăud au fost diagnosticați anul trecut cu diabet zaharat, tulburări mentale și de comportament sau cancer, potrivit unui raport al Direcției de Sănătate Publică …
Read More »Mai multe străzi din Năsăud, afectate de o avarie la rețeaua de alimentare cu apă
Mai multe străzi din orașul Năsăud au rămas miercuri după-amiaza fără apă potabilă, ca urmare a unei avarii produse în apropierea rezervorului de alimentare. Potrivit unui comunicat transmis de Aquabis, …
Read More »Tânăr de 23 de ani, arestat preventiv pentru trafic de droguri și substanțe psihoactive
Un tânăr de 23 de ani din județul Bistrița-Năsăud a fost reținut și ulterior arestat preventiv, fiind cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, dar și pentru …
Read More »FOTO: Focar de infecție într-un apartament din Bistrița. Vecinii au ajuns la capătul răbdării și au cerut ajutorul Poliției Locale
Un apartament din Bistrița a devenit un adevărat focar de infecție, din cauza condițiilor insalubre în care trăiește un bărbat de 53 de ani. Mirosul greu de suportat și mormanele …
Read More »TVA mai mare la apă și canalizare, de la 1 august
Compania Aquabis informează că, începând cu data de 1 august 2025, se va aplica o majorare a cotei de TVA pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare, de la …
Read More »Peste 130 de apeluri la 112, în urma fenomenelor meteo periculoase din Bistrița. Pompierii continuă intervențiile
În urma fenomenelor meteorologice periculoase care s-au manifestat în cursul zilei și nopții precedente, în municipiul Bistrița au fost înregistrate peste 130 de apeluri la numărul unic de urgență 112, …
Read More »Șofer din Maieru, prins băut la volanul unei mașini fără asigurare și cu inspecția tehnică expirată
Un bărbat de 36 de ani, din Maieru, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului un autoturism fără asigurare obligatorie și …
Read More »Bărbat reținut pentru violență în familie, amenințare și lipsire de libertate
Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Teaca, a fost reținut de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, fiind bănuit de comiterea unor fapte grave: violență în familie, …
Read More »Programul de colectare a deșeurilor reciclabile pentru municipiul Bistrița și localitățile componente, în august
ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a publicat programul de colectare a deșeurilor reciclabile din municipiul Bistrița și din localitățile componente, valabil pentru luna august. Deșeurile vor fi colectate după următorul program: 6 …
Read More »Campania de verificare a stării de salubritate a localităților din Bistrița-Năsăud s-a încheiat. Ce s-a constatat
Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a încheiat, la sfârșitul lunii iunie, campania anuală de verificare a stării de salubritate a localităților, cursurilor de apă și a căilor de comunicație, acțiune derulată în …
Read More »Peste 3.700 de șomeri în județ, la sfârșitul lunii iunie
La sfârșitul lunii iunie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa–Năsăud erau înregistrați 3.719 șomeri (din care 1.763 femei), rata șomajului fiind de 3,29%. Comparativ cu …
Read More »Controale în domeniul construcțiilor: amenzi de peste 75.000 lei aplicate în județ
În perioada 14–19 iulie, la nivel național s-a desfășurat o campanie pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate, dar și pentru verificarea respectării normelor de securitate și sănătate în muncă în …
Read More »Casa de Pensii: Precizări cu privire la aplicarea contribuției de asigurări de sănătate și a impozitului pentru pensiile care depășesc 3.000 lei
Începând cu 1 august 2025, pensiile care depășesc suma de 3.000 de lei vor fi supuse unor rețineri suplimentare, potrivit unui comunicat transmis de Casa Națională de Pensii Publice. ”Începând …
Read More »Prețurile biletelor de tren cresc cu până la 4,5 lei din cauza majorării TVA
CFR Călători a anunțat că, în urma modificării cotei TVA de la 19% la 21%, prețurile biletelor de tren vor crește cu sume cuprinse între 0 lei și maximum 4,5 …
Read More »Premierul Ilie Bolojan a prezentat propunerile pentru reforma pensiilor speciale
Premierul Ilie Bolojan a susținut marți o conferință de presă pe tema reformei pensiilor speciale. În conferința de presă care a avut loc la Palatul Victoria, unul dintre subiectele prezentate …
Read More »FOTO: Vremea rea a creat probleme și în comuna Budacu de Jos. Un drum județean, inundat și afectat de aluviuni
Vremea rea care s-a abătut marți asupra județului Bistrița-Năsăud a afectat și comuna Budacu de Jos, unde a fost emisă o avertizare cod roșu de averse torențiale. Potrivit Primăriei Budacu …
Read More »Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a sfințit capela mortuară din localitatea Mureșenii Bârgăului
Marți, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Mureșenii Bârgăului. Cu această ocazie, ierahul, înconjurat de …
Read More »Autoritățile din Bistrița-Năsăud, solidare cu Suceava; campanie de sprijin pentru comunitățile afectate de inundații
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud și Primăria Municipiului Bistrița lansează un apel umanitar pentru sprijinirea locuitorilor din județul Suceava, grav afectați de inundațiile produse în ultimele zile. Instituțiile își …
Read More »Două șoferițe, implicate într-un accident produs în Bistrița
Un accident de circulație în care au fost implicate două șoferițe, dintre care una a avut nevoie de îngrijiri medicale, s-a produs marți pe o stradă din municipiul Bistrița, informează …
Read More »FOTO: Accident în localitatea Strâmba; un bărbat a fost rănit
Un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule s-a produs marți după-amiaza, pe raza localității Strâmba, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Potrivit ISU, în urma accidentului …
Read More »FOTO: Probleme în Bistrița în urma ploii torențiale. Pompierii intervin în teren
Ploaia torențială care a lovit marți municipiul Bistrița a provocat probleme în mai multe zone ale orașului, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Potrivit ISU, până la ora …
Read More »Percheziții în Bistrița-Năsăud și Vâlcea. O femeie a fost reținută
O femeie de 48 de ani din județul Bistrița-Năsăud a fost reținută pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ea fiind cercetată într-un dosar penal …
Read More »Cod ROȘU de vreme rea pentru municipiul Bistrița și localitatea Budacu de Jos. Cod PORTOCALIU pentru alte câteva localități
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 29 iulie, la ora 14:15, o avertizare nowcasting de tip cod ROȘU de vreme rea pentru municipiul Bistrița și localitatea Budacu de Jos. …
Read More »VIDEO: Vezi ce FAIN va arăta pasajul-auto de la Beclean! Nicolae Moldovan: „Reușim proiecte importante pentru dezvoltarea orașului!”
Primăria orașului Beclean are în derulare un proiect strategic pentru dezvoltarea întregii zone: realizarea unui pasaj rutier care va deschide o nouă variantă de acces înspre Băile Figa! Lungimea tronsonului …
Read More »FOTO/VIDEO: DN 17C, blocat de aluviuni în urma unei viituri, la intrare în localitatea Coșbuc dinspre Salva
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bistrița-Năsăud informează că traficul rutier pe Drumul Național 17C, la intrare în localitatea Coșbuc dinspre Salva, este blocat de aluviuni și arbori aduși …
Read More »FOTO/VIDEO: Ziua Imnului Național al României, sărbătorită la statuia poetului Andrei Mureșanu din Bistrița
Ziua Imnului Național al României, sărbătorită anual pe 29 iulie, a fost celebrată și la Bistrița, printr-o ceremonie militară și religioasă desfășurată la statuia poetului Andrei Mureșanu din Piața Centrală. …
Read More »”Trâmbița Îngerilor” – Concurs județean de bătut toaca, organizat la Chiuza
Parohia Ortodoxă ”Sf. Cuv. Parascheva” din Chiuza organizează duminică, 10 august, cea de-a IV-a ediție a concursului județean de bătut toaca ”Trâmbița îngerilor”, eveniment care se adresează copiilor și tinerilor …
Read More »Cod galben de instabilitate atmosferică în Bistrița-Năsăud, până miercuri dimineața
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pentru județul Bistrița-Năsăud și alte regiuni, începând de marți, 29 iulie, ora 10:00, până miercuri, …
Read More »Zece străzi modernizate de LDP în Bistrița și localitățile componente. Programul de asfaltări continuă
Echipele societății Lucrări Drumuri și Poduri (LDP), care a intrat în subordinea Primăriei Bistrița la începutul lunii mai, continuă lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș și din localitățile …
Read More »Șoferi băuți sau fără permis, prinși la volanul unor mașini. Polițiștii au deschis mai multe dosare penale
Polițiștii din județul Bistrița-Năsăud au întocmit, în ultimele zile, mai multe dosare penale pentru infracțiuni rutiere, în urma unor controale efectuate în trafic. Șofer băut, oprit pe DN17D, la Salva …
Read More »Tânăr din Bistrița, reținut pentru agresiune fizică
Un tânăr de 20 de ani din Bistrița a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului de Ordine Publică, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte …
Read More »Ce lucrări se fac săptămâna aceasta în Bistrița
Direcția de Infrastructură şi Servicii din cadrul Primăriei municipiului Bistrița a publicat lista privind intervențiile programate a fi efectuate în oraș în această săptămână. Întreținere străzi Amenajare platformă punct colectare …
Read More »Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (intervalul 28 iulie – 10 august). Potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”luni (28 iulie) vor fi maxime termice …
Read More »FOTO/VIDEO: Șarpe descoperit în baia unei gospodării din Budacu de Jos. Au intervenit jandarmii
Luni, 28 iulie, în jurul orei 11:00, jandarmii bistrițeni au fost solicitați să intervină în localitatea Budacu de Jos, după ce un șarpe a fost descoperit în baia unei gospodării. …
Read More »Femeie din Beclean, căutată de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors
Politiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud efectuează căutări în vederea depistării unei femei din Beclean, care a plecat de la domiciliu împreună cu fiica minoră și nu a revenit. UPDATE: …
Read More »Trei zile de magie la Posmuș, la Festivalul ARTCast Teleki. Program complet
În perioada 15 – 17 august, la Posmuș, se desfășoară ediția 2025 a ARTCast Teleki Festival – o punte vie între trecut și prezent, o celebrare a artei, tradiției și …
Read More »Cod galben de instabilitate atmosferică în Bistrița-Năsăud
Județul Bistrița-Năsăud se află sub incidența unui cod galben de instabilitate atmosferică, emis de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabil de luni, 28 iulie, ora 22:00, până marți, 29 iulie, …
Read More »14 blocuri din Bistrița, propuse pentru reabilitare energetică
Consiliul Local Bistrița va analiza în ședința ordinară din 30 iulie 2025 un proiect de hotărâre care vizează reabilitarea energetică a 14 blocuri de locuințe din municipiu. Este vorba despre …
Read More »Concert de flaut, orgă și vocal în Biserica Evanghelică din Bistrița
Bistrițenii sunt invitați marți, 29 iulie 2025, de la ora 19:00, să ia parte la un eveniment muzical ce va avea loc în Biserica Evanghelică din Bistrița, unde se va …
Read More »Pompierii din Bistrița-Năsăud, trimiși în sprijin la Suceava pentru intervenții în urma inundațiilor
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au fost mobilizați în această seară, la ordinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), pentru a acorda sprijin colegilor …
Read More »Tragedie la Bistrița Bârgăului. Un bărbat de 55 de ani a decedat după ce ATV-ul pe care se afla a fost lovit de un tren
În această seară, un grav accident s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată, pe un drum comunal din localitatea Bistrița Bârgăului. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de …
Read More »Accident cu un ATV la Fântânele; doi tineri, beți și fără permis, cercetați de polițiști
Duminică, pe Drumul Județean 172H, în localitatea Fântânele, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un ATV. La fața locului, polițiștii Serviciului Rutier au constatat că …
Read More »Județul Bistrița-Năsăud, sub cod galben de căldură și cod portocaliu de vijelii
Pe parcursul acestui final de săptămână, județul Bistrița-Năsăud se află sub incidența unor avertizări cod galben de căldură și cod portocaliu de vijelii puternice. Prima avertizare, de cod galben de …
Read More »Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un arbore, la Dumbrăveni
Tragedie în extravilanul localității Dumbrăveni, comuna Ciceu-Giurgești. Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Bistrița, și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un arbore tăiat. Polițiștii …
Read More »Avertizări cod galben de căldură și instabilitate atmosferică în Bistrița-Năsăud
Județul Bistrița-Năsăud se află sub incidența a trei avertizări cod galben emise de Administrația Națională de Meteorologie, ce vizează un val de căldură persistent, disconfort termic accentuat, dar și instabilitate …
Read More »Bistrița renunță la containerele semi-îngropate: 246 de platforme vor fi dezafectate pentru a face loc unui sistem modern de colectare a deșeurilor
Municipiul Bistrița, prin Direcția de Infrastructură și Servicii, solicită Agenției pentru Mediu și Arii Protejate Bistrița-Năsăud emiterea acordului de mediu pentru un proiect care vizează dezafectare punctelor de colectare a …
Read More »Tânăr din Șanț, reținut pentru violență în familie și conducere fără permis
Un tânăr de 18 ani din localitatea Șanț a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, el fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de violență în familie și conducerea unui …
Read More »Se reduce drastic structura Romsilva – de la 41 la doar 12 direcții silvice la nivel național. Și județul Bistrița-Năsăud va fi afectat
Ministerul Mediului a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre care prevede aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Documentul propune restructurarea profundă …
Read More »Incendiu la o casă din Slătinița; o cameră a fost distrusă, dar nu au existat victime
Un incendiu a izbucnit vineri dimineața la o casă din localitatea componentă Slătinița, municipiul Bistrița, pompierii fiind solicitați să intervină pentru a stinge focul. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență …
Read More »AJOFM: Sprijin financiar pentru angajatorii din Bistrița-Năsăud care încadrează ucenici
Angajatorii din județul Bistrița-Năsăud pot beneficia de sprijin financiar pentru formarea profesională a noilor angajați prin programul ”FORMACTIV”, derulat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud. Programul se …
Read More »Zeci de șoferi sancționați pentru viteză în Bistrița-Năsăud, în urma unei acțiuni rutiere desfășurate de polițiști
În această săptămână, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud au desfășurat o amplă acțiune pe principalele drumuri naționale și județene din județ, având ca scop prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă. Acțiunea, …
Read More »FOTO: Se asfaltează cea mai lungă stradă din Sângeorz-Băi
Primăria Sângeorz-Băi anunță că au început lucrările de asfaltare pe strada Someșului, cea mai lungă stradă din oraș. Potrivit administrației locale, lucrările sunt executate în cadrul unui proiect finanțat prin …
Read More »Guvernul a decis eliminarea indemnizațiilor membrilor Autorităților Teritoriale de Ordine Publică (ATOP)
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, eliminarea indemnizațiilor membrilor Autorităților Teritoriale de Ordine Publică, a anunțat ministrul Cseke Attila. Măsura adoptată …
Read More »