Șapte sensuri giratorii din Bistrița vor fi desființate. Intersecțiile vor fi reamenajate și semaforizate

Primăria Bistrița a lansat procedura de achiziție publică pentru serviciile de proiectare, asistență tehnică și execuție a lucrărilor aferente proiectului ”Extindere sistem de management al traficului în municipiul Bistrița – Etapa II”.

”Obiectivul general al proiectului este extinderea şi îmbunătăţirea sistemului de management al traficului în municipiul Bistriţa, reprezentând un pas esenţial în direcţia creşterii calităţii vieţii pentru toţi membrii comunităţii locale şi în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă stabilite de administraţia locală. Această iniţiativă are ca scop optimizarea fluxului de trafic pe cele mai tranzitate artere din oraş, reducând congestia şi timpii de deplasare. Prin implementarea unor soluţii avansate de monitorizare şi control al traficului, se va îmbunătăţi siguranţa circulaţiei, reducându-se riscul de accidente rutiere. Mai mult decât atât, dezvoltarea acestui sistem va avea un impact pozitiv asupra mediului înconjurător, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de traficul auto staţionar”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

Conform documentului, sensurile giratorii din șapte intersecții vor fi desființate și transformate în intersecții semaforizate, integrate în sistemul centralizat de management al traficului.

Sunt vizate următoarele intersecții:

  • Strada Drumul Sigmirului – strada Libertății – strada Petru Maior
    • Desființare sens giratoriu și reconfigurare în intersecție în „X”
    • Semaforizare intersecție și treceri de pietoni (pe fiecare braț al intersecției) și integrare în sistemul centralizat de management rutier al orașului
    • Dotarea trecerilor de pietoni cu butoane de cerere prioritate și dispozitive acustice pentru persoane cu deficiențe de auz
    • Dotare cu bucle inductive intrare și iesire pe toate brațele intersecției
    • Camere video de monitorizare a traficului
    • luminat asimetric la trecerile de pietoni
  • Bulevardul Independenței – strada Aleea Sălciilor – intrare Kaufland
    • Desființare sens giratoriu și reconfigurare în intersecție în „X” (cu traseu prioritar pe Bd. Independenței)
    • Semaforizare intersecție și treceri de pietoni (pe fiecare braț al intersecției) și integrare în sistemul centralizat de management rutier al orașului
    • Dotarea trecerilor de pietoni cu butoane de cerere prioritate și dispozitive acustice pentru persoane cu deficiențe de auz
    • Dotare cu bucle inductive intrare și ieșire pe toate brațele intersecției
    • Camere video de monitorizare a traficului
    • lluminat asimetric la trecerile de pietoni
  • Bulevardul Independenței – strada Panait Cerna
    • Desființare sens giratoriu și reconfigurare în intersecție în „T” (cu traseu prioritar pe Bd. Independenței)
    • Semaforizare intersecție și treceri de pietoni (pe fiecare braț al intersecției) și integrare în sistemul centralizat de management rutier al orașului
    • Dotarea trecerilor de pietoni cu butoane de cerere prioritate și dispozitive acustice pentru persoane cu deficiențe de auz
    • Dotare cu bucle inductive intrare și ieșire pe toate brațele intersecției
    • Camere video de monitorizare a traficului
    • lluminat asimetric la trecerile de pietoni
  • Bulevardul Independenței – strada Ștefan Octavian Iosif
    • Desființare sens giratoriu și reconfigurare în intersecție în „T” (cu traseu prioritar pe Bd. Independenței)
    • Semaforizare intersecție și treceri de pietoni (pe fiecare braț al intersecției) și integrare în sistemul centralizat de management rutier al orașului
    • Dotarea trecerilor de pietoni cu butoane de cerere prioritate și dispozitive acustice pentru persoane cu deficiențe de auz
    • Dotare cu bucle inductive intrare și ieșire pe toate brațele intersecției
    • Camere video de monitorizare a traficului
    • lluminat asimetric la trecerile de pietoni
  • Bulevardul Independenței – strada Alexandru Odobescu
    • Desființare sens giratoriu și reconfigurare în intersecție în „X” (cu traseu prioritar pe Bd. Independenței — str. Gării)
    • Semaforizare intersecție și treceri de pietoni (pe fiecare braț al intersecției) și integrare în sistemul centralizat de management rutier al orașului;
    • Dotarea trecerilor de pietoni cu butoane de cerere prioritate și dispozitive acustice pentru persoane cu deficiențe de auz
    • Dotare cu bucle inductive intrare și ieșire pe toate brațele intersecției
    • Camere video de monitorizare a traficului
    • lluminat asimetric la trecerile de pietoni
  • Bulevardul Republicii – strada Zimbrului
    • Desființare sens giratoriu și reconfigurare în intersecție în „T” (cu traseu prioritar pe Bd. Republicii)
    • Semaforizare intersecție și treceri de pietoni (pe fiecare braț al intersecției) și integrare în sistemul centralizat de management rutier al orașului
    • Dotarea trecerilor de pietoni cu butoane de cerere prioritate și dispozitive acustice pentru persoane cu deficiențe de auz
    • Dotare cu bucle inductive intrare și ieșire pe toate brațele intersecției
    • Camere video de monitorizare a traficului
    • lluminat asimetric la trecerile de pietoni
  • Bulevardul Republicii – strada Crinilor – strada Bistricioarei – Bulevardul 1 Decembrie
    • Desființare sens giratoriu și reconfigurare în intersecție în „X” (cu traseu prioritar pe Bd. Republicii — Bd. 1 Decembrie)
    • Semaforizare intersecție și treceri de pietoni (pe fiecare braț al intersecției) și integrare în sistemul centralizat de management rutier al orașului
    • Dotarea trecerilor de pietoni cu butoane de cerere prioritate și dispozitive acustice pentru persoane cu deficiențe de auz
    • Dotare cu bucle inductive intrare și ieșire pe toate brațele intersecției
    • Camere video de monitorizare a traficului
    • lluminat asimetric la trecerile de pietoni.

Pe lângă reorganizarea celor șapte intersecții, proiectul mai prevede:

  • Sisteme moderne de supraveghere video – vor fi montate camere video fixe și mobile în mai multe intersecții importante, pentru monitorizarea traficului și integrarea imaginilor în Centrul de Comandă.
  • Semaforizarea trecerilor de pietoni cu butoane de cerere prioritate și semnale acustice pentru nevăzători
  • Sistem de iluminatul public la trecerile de pietoni
  • Sistem de prioritizare a vehiculelor de transport public
  • Sistem de detecție a calității aerului – senzorii vor transmite date în timp real către Centrul de Comandă și Control.
  • Sistem de cântărire în mișcare, pe Calea Dejului.

Investiția este finanțată prin PNRR, bugetul de stat și bugetul local. Valoarea totală estimată a investiției este de 5.331.202,28 lei fără TVA, din care 207.000 lei reprezintă serviciile de proiectare și asistență tehnică, iar 5.124.202,28 lei – execuția lucrărilor. Companiile interesate să participe la licitația lansată de Primăria Bistrița pot depune oferte până la data de 22 ianuarie 2026.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!