15 copii din Năsăud au ajuns la SJU Bistrița cu suspiciune de rujeolă

Un număr de 15 copii din orașul Năsăud au ajuns, vineri seara, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița cu simptome specifice rujeolei, potrivit purtătorului de cuvânt al unității medicale, Camelia Strungari.

La Unitatea de Primire a Urgențelor – SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost aduși aseară 15 minori, cu vârste între 1 și 17 ani, din orașul Năsăud, cu suspiciune de rujeolă, prezentând simptome precum febră, tuse, erupții cutanate, dureri abdominale, greață, vărsături, cu toții în stare stabilă, conștienți, cooperanți. După investigațiile din UPU-SMURD, copiii au fost transferați la Secția Boli Infecțioase pentru evaluare medicală și tratament. În cursul nopții, aceștia au fost externați cu suspiciune de rujeolă, tratament medical, recomandări și indicația de izolare la domiciliu pe o perioadă de 5-7 zile. Conform declarațiilor părinților, minorii nu au fost vaccinați cu vaccinul ROR”, a precizat Camelia Strungari.

Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud a fost informată despre aceste cazuri.

Reamintim că vineri seara, mai multe familii din orașul Năsăud au sunat la 112 și au solicitat intervenția unor echipaje medicale pentru a acorda asistență de specialitate unor copii care prezentau stări febrile și acuzau dureri abdominale, unii dintre ei având și erupții specifice rujeolei.

La sfârșitul anului trecut, având în vedere creșterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase al copiilor infectați, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național.

Rujeola este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, iar, uneori, evoluția este gravă și pot apărea complicații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *