Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud au desfășurat, la data de 6 noiembrie a.c., activități de control privind respectarea legislației referitoare la gestionarea deșeurilor periculoase.
În cadrul acțiunilor, care fac parte din Planul Național de Acțiune „DEȘEURI 2026”, au fost efectuate verificări în sfera activităților de dezmembrare a autovehiculelor, în județul Bistrița-Năsăud.
În cadrul verificărilor, la punctul de lucru al unei societăți comerciale, polițiștii au identificat aproximativ 150.000 kg deșeuri metalice feroase și neferoase, provenite din activitatea de dezmembrare a autovehiculelor, precum și din activitatea de colectare și depozitare..
Din verificările polițiștilor a reieșit faptul că deșeurile sunt depozitate necorespunzător, direct pe sol, în spațiu deschis, sub formă de grămezi neorganizate, constituind astfel un potențial factor de presiune asupra mediului cu riscul de contaminare al solului, iar societatea comercială nu și-ar fi îndeplinit obligația de eliminare a acestor deșeuri.

S-a întocmit dosar PENAL!
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate și poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe periculoase.
Întreaga cantitate de deșeuri periculoase identificată a fost indisponibilizată și lăsată în custodia reprezentanților societății comerciale, cu obligația predării acesteia către un operator economic autorizat pentru colectarea și eliminarea deșeurilor periculoase.
Polițiștii vor continua astfel de acțiuni pentru prevenirea și combaterea încălcării legislației privind protecția mediului și gestionarea corespunzătoare a deșeurilor periculoase.


