Un număr de 26 de școli din Bistrița-Năsăud au fost incluse în programul național ”Masă sănătoasă” în anul 2025, de acest program urmând să beneficieze peste 10.000 de elevi.
În ședința de Guvern de joi, 20 februarie, a fost adoptată o hotărâre prin care s-a aprobat repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale și pe unități de învățământ a sumei prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2025 pentru finanțarea acestui program.
Potrivit documentului adoptat, în acest program au fost incluse și 26 de unități de învățământ din județul Bistrița-Năsăud, cu un număr total de peste 10.000 de elevi. Suma alocată județului pentru implementarea programului este de circa 22,3 milioane lei.
Lista școlilor în care elevii vor beneficia de masă sănătoasă poate fi consultată mai jos:

Potrivit Ministerului Educației, programul național ”Masă sănătoasă” constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.