Pungile de plastic vor fi interzise în România

Un proiect de lege aprobat la începutul acestei luni de Guvernul României vizează interzicerea introducerii pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner. Această modificare se va face în două etape. Până la 1 iulie 2018 se va interzice introducerea lor pe piață, iar începând cu 1 ianuarie 2019 se va interzice comercializarea acestora.

Proiectul de lege introduce în legislaţia naţională două directive europene în ceea ce privește reducerea consumului de pungi de transport din plastic subțire (sub 50 de microni) și foarte subțire (sub 15 microni) și vizează exclusiv pungile de transport din plastic cu mâner, nu şi cele fără mâner.

Pungile de transport din plastic sunt acele pungi de transport fabricate din plastic, furnizate consumatorilor la punctele de vânzare de bunuri sau produse.

Proiectul de lege prevede și sancțiuni pentru nerespectarea acestor modificări. Amenzile pot ajunge până la 25.000 de lei. Un studiu realizat recent arată că, deși în România a fost introdusă ecotaxa, nu s-a observat o reducere a utilizării acestor tip de ambalaje.

Sursa foto: www.mirror.co.uk