Burse de 500 de lei pentru studenți! Cine sunt tinerii care vor primi bani de la Primăria Bistrița?

Printr-o hotărâre de Consiliul Local adoptată încă din anul 2009, Primăria Bistrița acordă anual două Burse de Merit „Nosa” unor studenţi cu rezultate deosebite la învăţătură, în vedere stimulării obţinerii de performanţe şcolare.

Bursele pot fi acordate, potrivit  regulamentului, studenţilor cu domiciliul în municipiul Bistriţa, care au obţinut rezultate individuale deosebite în activitatea şcolară şi de performanţă pe parcursul studiilor liceale. Tinerii au avut posibilitatea să depună dosare la Primăria Bistrița și să solicite acordarea burselor.

În anul 2017 au fost depuse la Serviciul Educaţie, Tineret din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa un număr de șase dosare, care au întrunit condiţiile pentru a intra în competiţie. Cele șase dosare au fost evaluate de către Comisia juridică şi de administraţie în şedinţa din data de  16 octombrie. Astfel, în urma punctajului obţinut, studenţii Dumitru Ionuț Gabriel şi Hărănguș Sebastian vor beneficia de două Burse de Merit „Nosa” instituite de municipalitate” precizează reprezentanții Primăriei Bistrița.

Ionuț Gabriel Dumitru a obținut cel mai mare punctaj de 536 de puncte. Acesta este absolvent al Colegiului Național Andrei Mureșanu și student la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca.

Cea de-a doua bursă va ajunge la Sebastian Hărănguș, care a obținut 306 puncte. Acesta a absolvit Colegiul Național Liviu Rebreanu și este student la Facultatea de Inginerie Aerospațială, Universitatea Politehnică București.

Bursele, în cuantum de 500 de lei pe lună, se acordă cu începere din anul I de studiu şi până la obţinerea licenţei.