Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri la o distilerie de țuică din localitatea Sebiș. Flăcările au distrus cazanul în proporție de 80 la sută.
Incendiul a izbucnit în toiul nopții, la fața locului intervenind două echipaje de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD. De asemenea, în sprijinul pompierilor au intervenit și voluntarii Serviciului pentru Situații de Urgență de la Șieuț.
”Până la sosirea echipajelor de pompieri, SVSU Șieuț a localizat incendiul. Incendiul a distrus distileria în proporție de aproximativ 80%”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud.
Din fericire, în urma incendiului nu au fost înregistrate victime.
FOTO: arhivă