Un bărbat în vârstă de 59 de ani a murit sâmbătă dimineața în urma unui incident produs pe raza localității Chețiu.
”În această dimineață, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Chețiu, în timp ce conducea un motocultor pe drumul comunal 24A, din localitate, ar fi efectuat un viraj pentru a intra pe un podeț, a pierdut controlul vehiculului și s-a răsturnat în șanț”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
La fața locului a intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD și unul de terapie intensivă mobilă, iar în sprijin a fost solicitată și intervenția unui echipaj SMURD.
Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic. Bărbatul a decedat.
”Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, bărbatul a fost declarat decedat la fața locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Cristina Răcilă.
Cadavrul acestuia va fi transportat la Serviciul Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii din Beclean continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.