Un accident rutier s-a produs sâmbătă pe raza localităţii Blăjenii de Jos. Un autoturism scăpat de sub control a lovit două maşini parcate pe marginea drumului. Şoferul a fost rănit şi transportat la spital.
„Conform primelor date, un tânăr de 23 de ani, din Caila, care conducea un autoturism pe drumul județean 151, prin localitatea Blăjenii de Jos, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu două autoturisme care erau parcate pe marginea drumului„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
În urma accidentului, șoferul, care era singur în mașină, a fost rănit și transportat la spital. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Continuă cercetările în acest caz polițiștii rutieri din Beclean.
FOTO: IPJ Bistriţa-Năsăud