Azi – noapte, o anexă a unei gospodării din localitatea Blăjenii de Jos a fost cuprinsă de in incendiu. Este vorba despre un grajd în care se aflau mai multe animale.
Alerta s-a dat azi-noapte, în jurul orei 04:00, la locul incendiului fiind direcționate patru echipaje de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD.
Când au ajuns la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat și nu exista pericol de a se extinde la casă sau la alte anexe din apropiere.
Pompierii au intervenit pentru stingerea și lichidarea incendiului și au reușit să salveze mai multe animale: două vaci, un vițel și șapte porci.
De asemenea, la locului intervenției au fost găsite șase butelii GPL. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Cristina Răcilă, a transmis că în urma incendiului a fost distrus grajdul pe o suprafață de aproximativ 35 mp, șura și un fânar pe o suprafață de 95 mp.Totodată, a mai ars o tomă de fân, circa trei mc de cherestea și 12 butelii GPL.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric la instalația electrică.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud