De mâine se deschide Ștrandul Codrișor. Maxim 90 de persoane în bazinul mare și 9 copii în bazinele mici! În fiecare luni, ștrandul este închis!

Primăria municipiului Bistrița anunță că Ștrandul Codrișor se redeschide începând cu data de 19 iunie, însă, dată fiind situația epidemiologică actuală, atrage atenția că toți cei care vor opta pentru a își petrece timpul liber în această zonă de agrement vor fi nevoiți să respecte o serie de măsuri.

Ca măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului, Primăria Bistrița anunță că va respecta măsura distanțării sociale prin impunerea unui număr maxim de clienți, respectiv 500 de persoane.

De asemenea, în bazinul mare vor putea intra simultan 90 de persoane, iar in bazinele mici pot intra simultan 9 copii.

Ștrandul va fi deschis zilnic, între orele 9.00 – 20.00, cu excepția zilei de luni, când va fi închis pentru igienizare. 

Baza de agrement oferă trei bazine (unul mare, de dimensiuni olimpice, și două mici destinate copiilor), un spațiu de joacă pentru copii, un loc de picnic și un teren de baschet.

În ceea ce privește tarifele, anul acesta taxa de intrare va fi 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari, tarife mai mari față de cele percepute anul trecut (6 lei pentru adulți și 3 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari).

În sezonul estival din anul 2019, Ștrandul Codrișor a funcționat 49 de zile, perioadă în care s-au vândut mai bine de 20.000 de bilete de intrare, ceea ce a generat încasări la bugetul local în sumă de 98.643 lei, adică aproximativ 20.000 de euro.

2 comments

  1. Balan Marius -Horea

    De maine astept sa scada valea Sieului sa ma duc la scaldat si pescuit. Nu ma astept sa fie mai mult de un inotator din Sirioara pana la Chirales. Asta spune totul ca nu mai trebuie masca in timpul inotului si nici controale suplimentare in acest sens . De fapt sa nu uit sunt chiar posesor de legitimatie de control in ce priveste starea apelor si este eliberata de AJVPS. NO !!!

  2. Jumătăti de măsură. Asa se poate spune lucrările de reabilitare efectuate intre anii 2015 – 2017 la Strandul Codrisor. Consiliul Local a aprobat în septembrie 2014 varianta nr. 1, cea mai ieftină, de acoperire bazine cu folie şi utilizare panouri solare, în locul variantei nr.3 care prevedea închiderea bazinului pentru adulţi cu structură metalică cu pereti verticali din panouri mobile şi acoperiş retractabil combinat cu utilizarea de panouri solare şi pompe de căldură, care ar fi permis functionarea bazinului olimpic tot timpul anului. In plus, varianta 3 ar fi protejat mai bune finisajele la bazine fără a fi necesară refacerea lor in fiecare an cu cheltuieili suplimentare.
    Evident, pe primarul Cretu nu-l interesa prea mult reabilitarea strandului Codrisor , care era doar pentru prostimea bistriteană intrucât el visa incă de atunci să-si amenajeze propria piscină.
    Vezi: https://www.ziardebistrita.ro/se-pregateste-de-pensie-ovidiu-cretu-isi-construieste-piscina-la-vila-sa-de-pe-str-mosilor-primaria-bistrita-i-a-eliberat-autorizatie-de-construire/

error: Content is protected !!