Deși li s-a oferit posibilitata de a fi testați gratuit pentru COVID-19, medicii de familie din județul Bistrița-Năsăud nu s-au ”înghesuit” să se testeze. Drept dovadă, până în prezent, din cei peste 140 de medici de familie din județ, unul singur s-a programat pentru a fi testat, însă nu s-a mai prezentat pentru a îi fi prelevate probe. Situația este identică și în cazul asistenților care lucrează în cabinetele de medicină de familie.
”Începând din 19 iunie, data de la care conducerera Spitalului Județean de Urgență Bistrița a anunțat posibilitatea testării gratuite Covid-19 pentru personalul medical – medici și asistenți medicali – din cabinetele medicilor de familie din întreg județul Bistrița-Năsăud, și până azi, 24 iunie, două persoane au solicitat programare pentru testare, fiind vorba despre un medic și un asistent medical din același cabinet de medicină de familie. Programarea a fost făcută pentru data de 23 iunie, însă cele două persoane nu s-au prezentat pentru prelevarea probelor”, a declarat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județea de Urgență Bistrița.
Reamintim că testarea personalului din cabinetele medicilor de familie se realizează în mod gratuit în Laboratorul de biologie moleculară RT-PCR al spitalului, finanțarea testelor fiind asigurată de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
Programarea pentru testare se face telefonic, de luni până vineri, între orele 8:00 – 12:00, la numerele de telefon 0263214390, 0263214391, 0263214392, interior 189.
Recoltarea probelor se realizează în fiecare marți și joi, între orele 10:00 – 12:00, în incinta spitalului județean, B-dul G-ral Grigore Bălan nr. 43, lângă cortul de triaj.
Rezultatele probelor sunt comunicate prin e-mail, în termen de cel mult 48 de ore de la recoltare.