Doi șoferi care au comis infracțiuni de ucidere din culpă și la regimul rutier au fost trimiși în judecată luna trecută, procurorii bistrițeni finalizând cercetările în dosarele penale deschise pe numele acestora.
În ceea ce privește primul caz, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, este vorba despre un bărbat care a accidentat mortal cu mașina un pieton angajat în traversarea neregulamentară a străzii. Acesta a fost trimis în judecată.
În cel de-al doilea caz este vorba despre un șofer care a fost depistat de două ori în timp ce conducea o mașină deși se afla sub influența alcoolului. În plus, a fost prins la volan și fără permis de conducere. Și acesta va ajunge în fața judecătorilor.