În perioada următoare, comisarii Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud vor ajunge în fiecare unitate administrativ-teritorială din județ. Vor fi efectuate controale pentru verificarea modului în care sunt gestinate deșeurile și sunt salubrizate localitățițe, informează instituția.
”În perioada 24 iunie 2020 -14 august 2020, Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu Bistrița-Năsăud efectuează controale planificate tematice la unitățile administrativ teritoriale pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor privind gestionarea deșeurilor municipale și a stării de salubrizare a localităților”, a anunțat instituția.
În timpul acțiunilor de inspecție și control va fi verificat modul de desfășurare a activităților unităților administrativ-teritoriale, operatorilor de salubritate, operatorilor instalațiilor de sortare-compostare și operatorilor depozitelor de deșeuri municipale.
”Se va verifica respectarea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, Ordinului nr. 846/2019 pentru identificarea depozitărilor ilegale de deșeuri și a OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu”, mai precizeză instituția.