Poliţiştii din Maramureş efectuează 82 de percheziţii domiciliare în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi în municipiul Bucureşti la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul energetic. Un număr de 8 mandate de aducere vor fi puse în aplicare.
”Din cercetări a reieşit că, din 2018 şi până în prezent, mai multe persoane ar fi distribuit încărcături GPL în butelii de aragaz, prin intermediul a 600 de centre de distribuţie din mediul urban şi rural. Ulterior, persoanele nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile totalitatea veniturilor realizate din activitatea economică”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române.
Activităţile procedurale de urmărire penală se efectuează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Operaţiunea este coordonată de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu participarea a peste 180 de poliţişti, dintre care 36 în investigarea criminalităţii economice, 119 de ordine publică, 15 tehnicieni criminalişti, 8 poliţişti de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi 2 ofiţeri DGA delegaţi de procuror în cauză.