Trei persoane au fost implicate într-un accident rutier produs pe un drum forestier din județul Bistrița-Năsăud. Una dintre victime a rămas blocată în autoturismul avariat. UPDATE: Una dintre victime a decedat.
Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs pe un drum forestier care leagă localitățile Telciu de Parva.
La fața locului intervine modulul SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD de la Detașamentul de Pompieri Bistrița.
”Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat trei victime, dintre care una inconștientă (blocată în autoturism) și două în afara autoturismului”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Intervenția este în plină desfășurare.
ACTUALIZARE 1
Din păcate, victima care a rămas încarcerată în autoturismul avariat a decedat. O altă persoană a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
”Echipajul medical a găsit victima în stop cardio-respirator și a început imediat protocolul de resuscitare. Din pacate, organismul nu a răspuns manevrelor aplicate astfel încât a fost declarat decesul la locul accidentului. Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a preluat un minor în vederea transportului la UPU SMURD Bistrița. A treia persoană implicată în accident nu prezintă marci traumatice, refuză transportul la spital”, a mai transmis ISU Bistrița-Năsăud.
ACTUALIZARE 2
Polițiștii au efectuat cercetări în acest caz.
”În această după-masă, un bărbat a sesizat prin 112 faptul că, pe un drum forestier, într-o mașină de teren, se află o persoană în stare se inconștiență. La fata locului, la volanul mașinii care se afla pe un drum forestier, în locul numit „Prislop” polițiștii au identificat un bărbat de 50 de ani, din Telcișor, care, din nefericire, era decedat. Totodată, au mai identificat un minor de 10 ani care ar fi fost pasager în autoturism. În cauză urmează a fi dispusă necropsia cadavrului, pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului, iar cercetările continuă de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud