Încă patru pacienţi din judeţul Bistriţa-Năsăud au decedat din cauza complicațiilor apărute în urma infectării cu noul coronavirus. Potrivit Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, și-au mai pierdut viața trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 53 și 90 de ani.
Astfel, a mai decedat o femeie de 63 ani, care s-a internat la data de 24 iulie în secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Bistrița cu pneumonie acută și insuficiență respiratorie acută), . Însă, starea femeii de sănătate s-a agravat și la data de 29 iulie a fost transferată în sectia ATI, unde a decedat în 5 august. Aceasta avea și alte comorbidități: obezitate și astm bronșic.
De asemenea, a mai decedat și un bărbat în vârstă de 86 de ani. Pacientul a fost internat la data de 25 iulie în secția Boli Infecțioase, unde a și decedat în data de 5 august. Comorbidități: astm bronșic, cardiopatie ischemică, bloc de ramură dreaptă, insuficiență cardiacă.
În ultimele 24 de ore a mai fost înregistrat și decesul unui bărbat de 53 ani, care s-a internat la data de 20 iulie în secția Boli Infecțioase. Ulterior, la data de 22 iulie a fost transferat în secția ATI, unde a decedat la data de 6 august. Pacientul era cunoscut în antecedentele medicale cu obezitate, anemie Biermer, adenom de prostată, bronșită cronică obstructivă.
Totodată, și un bărbat de 90 de ani a decedat ca urmare a infectării cu noul coronavirus. Pacientul a fost internat la data de 28 iulie în secția Boli Infecțioase, unde a decedat la data de 6 august. Comorbidități: insuficiență renală cronică, fibrilație atrială cronică.
Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a comunicat că bilanțul deceselor înregistrate în județ în contextul pandemiei de coronavirus a urcat la 74.