Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională, pe site-ul propriu, un ordin care conține normele privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19. Documentul conține informații clare cu privire la condițiile de desfășurare a noului an școlar și a cursurilor.
Astfel, potrivit documentului, până la data de 7 septembrie, direcţiile de sănătate publică din țară trebuie să informeze inspectoratele şcolare şi comitetele pentru situaţii de urgenţă cu privire la situaţia epidemiologică înregistrată la nivelul fiecărei localităţi. În funcție de aceste date vor fi luate măsuri pentru începerea noului an școlar și se va propune scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ.
Decizia privind scenariul va trebui luată până la data de 10 septembrie.
”Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile de învățământ vor urma unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate (numarul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori)”, mai prevede actul normativ.
Documentul prevede și o serie de măsuri pentru pregătirea unităților de învățământ înainte de deschiderea din 14 septembrie:
- Evaluarea infrastructurii. Fiecare unitate de învățământ va identifica spațiile de care dispune și care pot fi folosite în procesul de învățământ, precum și un spațiu pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte. Împreună cu autoritățile administrației publice
locale pot fi identificate, la nevoie, spații suplimentare, necesare desfășurării procesului educativ; - Organizarea spațiilor (sălilor de clasă), cu așezarea băncilor astfel încât să se asigure distanțarea fizică de 1 metru între elevi sau dotarea băncilor cu separator în situația în care distanțarea fizică nu poate fi asigurată;
- Stabilirea circuitelor funcționale;
- Organizarea spațiilor de recreere;
- Evaluarea necesarului de resurse umane;
- Asigurarea materialelor de curățenie, igienă și dezinfecție;
- Asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecție pentru elevi și personal;
- Instruirea personalului pentru aplicarea planului de măsuri.
Totodată, sunt prevăzute măsuri de protecție în unitățile de învățământ preuniversitar, în contextul epidemiologic al infecției cu SARS-CoV-2:
- asigurarea coordonării activităților de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2;
- organizarea spațiilor pentru asigurarea distanțării fizice;
- organizarea accesului în unitatea de învățământ;
- organizarea programului școlar;
- măsuri igienico-sanitare la nivel individual;
- măsuri igienico-sanitare în unitatea de învățământ;
- instruirea personalului, comunicarea permanentă de informații către elevi și părinți privind măsurile de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2;
- măsuri pentru elevi, cadre didactice și alt personal din unitățile de învățământ aflate în grupele de vârstă la risc și/sau având afecțiuni cronice și/sau dizabilități.
Conducerea unității de învățământ va desemna un responsabil, dintre angajații unității de învățământ, care coordonează activitățile de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2 la nivelul unității. Acesta va fi în permanentă legătură cu personalul medico-sanitar, cu reprezentanții inspectoratelor școlare, ai direcțiilor de sănătate publică și ai autorităților publice locale implicate în lupta împotriva COVID-19.
Ordinul Ministerului Sănătății mai cuprinde măsuri clare pentru organizarea spațiilor pentru asigurarea distanțării fizice.
Organizarea circuitelor în interiorul școlii (curte, săli de clasă, coridoare)
Circuitele vor fi organizate prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure ”trasee prestabilite” de intrare, deplasare în interiorul unității de învățământ și de părăsire a acesteia, facilitând păstrarea unei distanțe fizice între elevi. Vor fi amplasate indicatoare vizibile și ușor de înțeles (panouri, săgeți etc). Vor fi limitate întâlnirile între elevi, prin stabilirea unor zone de așteptare, astfel încât să fie asigurată distanțarea fizică. La intrarea în școală și pe coridoare, la intrarea în fiecare clasă vor fi așezate dispensere/flacoane cu soluție dezinfectantă pentru mâini, astfel încât să fie facilitată dezinfecția frecventă. La intrarea în școală și în toate locurile cu o bună vizibilitate vor fi afișate materiale de informare (postere) privind măsurile de igienă/ protecție. Ușile vor fi menținute deschise, dacă este posibil, pentru a evita punctele de contact. Acest principiu nu trebuie să împiedice aplicarea regulilor de evacuare în caz de incendiu (spre exemplu, ușile de incendiu neutilizate vor fi menținute închise). Ușile claselor vor fi menținute deschise până la sosirea tuturor elevilor.
Organizarea sălilor de clasă
Sala de clasă va fi amenajată astfel încât să fie asigurată distanțarea fizică între elevi, ceea ce implică următoarele:
- Eliminarea mobilierului care nu este necesar;
- Dispunerea mobilierului astfel încât să fie obținută distanțarea de minimum 1 metru între elevi sau montarea de separatoare transparente în situația în care distanțarea nu este posibilă;
- Stabilirea modurilor de ocupare a sălii de clasă în funcție de numărul de elevi (realizarea oglinzii clasei);
- Băncile vor fi poziționate astfel încât elevii să nu stea față în față;
- Băncile vor fi poziționate astfel încât să nu fie blocat accesul în sala de clasă.
● Va fi păstrată componența grupelor/claselor. Elevul va putea schimba clasa/grupa pe perioada semestrului doar în situații justificate. Contactul între preșcolarii/elevii din grupe/clase diferite va fi evitat;
● Deplasarea elevilor în interiorul instituției trebuie limitată prin alocarea unei săli de clasă unei clase de elevi, iar profesorii vor schimba sala de predare. Principiul de urmat este „1 clasă de elevi = 1 sală de clasă”;
● Locurile din clasă trebuie sa fie fixe, după aranjarea elevilor în bănci, aceștia nu vor mai schimba locurile între ei pe toată perioada cursurilor;
● Vor fi limitate deplasările în clasă, pe cât posibil;
● Este interzis schimbul de obiecte personale;
● Întâlnirile dintre elevi vor fi limitate în perimetrul clasei, spre exemplu prin stabilirea unui sens de circulație în interiorul clasei, care poate să fie indicat prin marcaje aplicate pe podea;
● Va fi asigurată aerisirea claselor înainte de sosirea elevilor, prin deschiderea ferestrelor timp de minimum 30 minute, apoi în timpul recreatiilor minimum 10 minute și la finalul zilei;
● Trebuie evitate experimentele practice care necesită mișcare și/sau interacțiune strânsă între elevi. Elevii nu se vor muta din clasa de bază în laboratoare;
● Elevii și personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască atât în timpul orelor de curs, cât și în timpul recreației, atunci când se află în interiorul unității de învățământ.
● Se vor stabili locurile în care vor fi amplasate coșurile de gunoi destinate aruncării/eliminării măștilor uzate. Coșurile de gunoi vor fi de tip coș cu capac și pedală prevăzut cu sac în interior.
Organizarea grupurilor sanitare
● Acolo unde este posibil, se va asigura decalarea pauzelor încât să fie limitat numărul de persoane prezente în grupurile sanitare și în curtea școlii, cu scopul respectării distanțării fizice;
● Va fi gestionat fluxul de elevi care merg la toaletă (plecarea și întoarcerea de la/la clasă, evitarea aglomerării în interiorul grupului sanitar);
● Elevii trebuie să se spele pe mâini înainte și după ce merg la toaletă;
● Se va verifica în permanență dacă grupurile sanitare permit elevilor și membrilor personalului să-și spele (cu apă și săpun lichid) sau să își dezinfecteze mâinile; sunt recomandate prosoapele de hârtie de unică folosință. Sunt interzise uscătoarele electrice de mâini și prosoapele pentru mâini din material textil);
● Se va verifica și se va face completarea, reîncărcarea cu regularitate pe parcursul zilei, astfel încât să existe consumabile în cantități suficiente la toaletă (săpun lichid, hârtie igienică, prosoape de unică folosință etc);
● Se va verifica realizarea curățeniei zilnice și a dezinfectării regulate a suprafețelor atinse în mod frecvent (conform Planului de curățenie și dezinfecție);
● Se vor afișa materiale de informare (postere) privind igiena corectă.
Organizarea cancelariei / sălii profesorale:
● Cadrele didactice se vor dezinfecta obligatoriu pe mâini în următoarele situații:
o la intrarea în cancelarie;
o la preluarea catalogului sau a altor materiale utilizate în comun;
● Se va păstra distanța fizică de minimum 1 metru între persoane;
● Consumul de produse alimentare se va realiza cu precauție.
Organizarea curții școlii:
● Se va organiza mobilierul exterior (acolo unde este cazul) astfel încât să păstreze distanțarea fizică;
● Spațiile de joacă prevăzute cu jucării de exterior vor fi curățate, igienizate cu jeturi de apă și apoi dezinfectate cu soluții avizate pentru suprafețe, zilnic și înaintea începerii cursurilor fiecărui ciclu de învățământ;
● Curtea școlii va fi măturată și spălată zilnic cu jeturi de apă dimineața, înaintea începerii cursurilor.
Organizarea accesului în unitatea de învățământ
● Accesul și fluxul de persoane vor fi gestionate la intrarea în instituția de învățământ de către persoane desemnate din unitatea de învățământ;
● Distanțarea fizică va fi menținută la intrare folosind orice mijloc posibil (panouri, marcaje aplicate pe sol, dispozitive de distanțiere, bariere etc);
● Se recomandă intrarea eșalonată la intervale orare stabilite în funcție de zone sau de clădiri (etaj, aripă etc);
● Este recomandată intrarea prin mai multe uși de acces pentru a reduce fluxul de elevi. În cazul în care această separare nu este posibilă, respectarea distanțării fizice a persoanelor care intră în instituția de învățământ este esențială;
● Vor fi amplasate indicatoare vizibile și ușor de înțeles (panouri, săgeți etc);
● Căile de acces (de tip poartă, ușă sau intrare prevăzută cu turnichet) vor fi menținute deschise în timpul primirii elevilor pentru a limita punctele de contact.
● Va fi asigurată comunicarea cu elevii și cu familiile acestora în vederea respectării intervalelor de sosire, cu scopul de a evita aglomerarea la intrare;
● După dezinfecția mâinilor, elevii vor merge direct în sălile de clasă;
● Accesul oricăror persoane străine (părinți, alți însoțitori etc) va fi interzis în afara cazurilor excepționale, unde este necesară aprobarea conducerii școlii.
Organizarea programului școlar
Organizarea procesului de învățământ va avea în vedere posibilitatea începerii cursurilor la intervale orare diferite astfel încât să se evite aglomerările la intrare și la ieșire în pauze.
Organizarea activităților și supravegherea în timpul pauzelor:
● Intervalele aferente recreațiilor vor putea fi stabilite în mod eșalonat pentru fiecare clasă în parte, acolo unde este posibil;
● Va fi evitată crearea de grupuri de elevi din clase diferite;
● Elevii vor fi supravegheați pe toată durata pauzelor de către cadrele didactice, pentru păstrarea distanțării fizice;
● Elevii vor fi instruiți să nu interacționeze fizic (nu se vor îmbrățișa, nu își vor atinge reciproc mâinile și nu vor sta aproape unul de celălalt);
● Nu vor fi practicate jocuri de contact sau cu mingea, nici activități care implică schimbul de obiecte. Vor fi evitate de asemenea structurile de joc ale căror suprafețe de contact nu pot fi dezinfectate;
● Nu vor fi utilizate băncile/scaunele exterioare (acest lucru fiind indicat prin aplicarea unor marcaje, dispozitive de distanțiere etc.). În caz contrar, va fi asigurată în mod regulat o dezinfectare adaptată;
● Vor fi eliminate jocurile și alte activități care implică formarea unor grupuri care duc la reducerea distanței dintre elevi;
● Elevii nu vor consuma în comun mâncarea sau băuturile și nu vor schimba între ei obiectele de folosință personală (telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc).
Organizarea activităților sportive:
● Se pot desfășura doar jocurile sportive care permit distanțarea fizică, exclusiv în aer liber;
● Nu vor fi utilizate echipamente sportive care să fie manevrate de toți elevii (sau manevrarea va fi efectuată doar de un adult); în caz contrar, va fi asigurată în mod regulat o dezinfectare adaptată;
● Orele de educație fizică efectuate în sala de sport trebuie limitate la activități sportive care nu presupun efort mediu/intens cu asigurarea obligatorie a distanței fizice de minimum 1,5 metri, situație în care portul măștii nu este indicat;
● Pentru desfășurarea orelor de educație fizică, elevii vor fi instruiți, ca pe tot parcursul activității să nu își atingă fața, gura, ochii, nasul cu mâinile neigienizate;
● La începerea și finalul orelor de educație fizică, toți elevii trebuie să efectueze igiena mâinilor cu un dezinfectant pe bază de alcool;
● Se va efectua curățenia, dezinfecția cu soluții avizate și aerisirea sălii de sport după fiecare grupă de elevi.
Organizarea activităților practice în învățământul tehnic / tehnologic / profesional
● Instruirea practică a elevilor la operatorul economic se organizează conform reglementărilor pentru agenții economici;
● Atelierele din cadrul liceelor profesionale vor fi organizate astfel încât să fie menținută distanțarea fizică și să nu fie partajate posturile de lucru;
● Va fi limitată la minimum utilizarea de materiale didactice de către mai mulți elevi.Vor fi prevăzute modalități de dezinfectare adaptate;
● Vor fi organizate activități individuale pentru a evita schimbul de materiale;
● Materialele didactice vor fi curățate și dezinfectate după utilizare;
● Atunci când grupe diferite de elevi se succed în ateliere, va fi realizată curățenia și dezinfecția suprafețelor, echipamentelor și a materialelor cu care elevii intră în contact, după fiecare grupă de elevi;
● Se va asigura o aerisire a spațiilor de minimum 10 minute la fiecare oră;
● La finalul orelor vor fi curățate ușile, dezinfectate podelelele, băncile, scaunele, mobilierul, materialele pedagogice și echipamentele de lucru utilizate de elevi.
Monitorizarea prezenței:
● La nivelul fiecărei unități de învățământ se vor monitoriza absențele elevilor și ale personalului. Autoritățile sanitare locale vor fi anunțate în cazul înregistrării unei creșteri mari a numărului de absențe ale elevilor și/sau personalului, cauzate de boli respiratorii.
Potrvit ordinului, părinții vor fi încurajați să participe la educația pentru igienă și sănătate a copiilor, astfel încât revenirea în școală să fie în siguranță. Părinții vor fi încurajați să monitorizeze starea de sănătate a copiilor și să acționeze responsabil. De asemenea, vor fi organizate instruiri periodice ale elevilor.
În prima zi de școală, preșcolarii, elevii și personalul didactic / didactic auxiliar sau nedidactic vor prezenta o declarație pe proprie răspundere.
Ulterior, după debutul anului școlar, în cazul în care ar exista cazuri de COVID-19 la nivelul unei unități de învățământ se vor aplica Criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ, clasa sau întreaga școală putând fi închise pentru 14 zile, cursurile desfășurându-se online.
Decizia de suspendare a cursurilor școlare se va lua la nivel local, de către CJSU la propunerea Direcției de Sanatate Publică Județeană, în următoarele circumstanțe:
a. La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire COVID-19 într-o clasă din
unitatea de învățăamânt, se suspendă cursurile școlare ale clasei respective,
pentru o perioada de 14 zile. În situația în care într-o sală de clasa își desfășoară cursurile școlare 2 clase (dimineața, respectiv după-amiaza), se vor suspenda cursurile doar pentru clasa în care a fost confirmat cazul COVID-19, se va face curățenie, dezinfectie și aerisire, urmand ca elevii din ciclul următor să-și desfășoare normal cursurile;
b. La apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în clase diferite ale aceleiași unități de învățământ, se suspendă cursurile școlare ale unității de învățământ, pe o perioada de 14 zile de la data de debut a ultimului caz;
c. În cazul aparitiei de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în randul cadrelor didactice, aceștia au obligația de a anunța conducerea unității de învățământ care va informa DSPJ despre eveniment. DSPJ va efectua ancheta epidemiologică și va analiza situația în unitatea de invatamant împreună cu directorul unității, astfel: â
- Scenariul 1: În cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singura clasa (ex. invatator / profesor care a avut o singura ora) și nu a venit în contact cu alte cadre didactice din scoala se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă;
- Scenariul 2: În cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singura clasa (ex. invatator / profesor care a avut o singura ora) și a venit în contact cu alte cadre didactice din scoala (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi, în școlile cu mai multe schimburi de predare), se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă și vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact;
- Scenariul 3: În cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase și nu a venit în contact cu alte cadre didactice din scoala (ex profesor de sport) sau numarul cadrelor didactice a fost mic (cadrele didactice dintrunul dintre schimburi, în școlile cu mai multe schimburi de predare) se vor suspenda cursurile la clasele cu care acesta a venit în contact și, în funcție de caz, vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact.
- Scenariul 4: În cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase și a venit in contact cu multe cadre didactice din scoala (cadrele
didactice din toate schimburile, în școlile cu mai multe schimburi de
predare) se vor suspenda cursurile întregii unități de învățământ.
Documentul integral poate fi consultat AICI.
Acesta a fost publicat la data de 18 august. Termenul limită până la care se pot face propuneri este cea de a 10-a zi de la data introducerii pe site a textului proiectului de act normativiar. Observațiile și propunerile pot fi transmise pe adresa:propuneri@ms.ro.