Tursim ca-n Bucovina! Ăsta-i planul lui Dolha pentru Județ după întâlnirea cu Gheorghe Flutur!

stelian dolha flutur

Candidatul PNL la șefia Consiliului Județean s-a întâlnit cu Gheorghe Flutur pentru a pune în plan un model de dezvoltare turistică în Bistrița – Năsăud, pe model bucovinean.

„Modelul bucovinean de dezvoltare zonală este un exemplu pe care Bistrița-Năsăud se poate plia foarte bine, întrucât județul nostru și județul Suceava au în comun câteva elemente-cheie puternice care stau îndeosebi la baza turismului.

Din câteva discuții purtate cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, omul care a știut să împletească cultura bucovineană cu peisagistica meleagurilor pentru a aduce turismul românesc la un alt nivel, am înțeles care sunt pașii pe care și noi trebuie să-i parcurgem pentru că potențialul pe care îl avem din punct de vedere pitoresc, dar și al culturii și tradițiilor este unul bogat, însă insuficient exploatat.


Concursurile folclorice, promovarea tradițiilor și a gastronomiei, construirea de pensiuni în puncte strategice sunt doar câteva obiective care trebuie dezvoltate într-un mod inteligent și durabil, pentru ca județul nostru să atragă din ce în ce mai mulți turiști.” – susține Stelian Dolha.

Soluție care combină turismul cu educația: tabere pentru copii în întreg județul Bistrița – Năsăud!

Un alt aspect care nu a fost deloc neglijat în județul Suceava este combinația educativă și turistică promovată de taberele pentru copii. Am avut și noi câteva tabere, din care, din păcate, a mai rămas deschisă doar una, la Sângeorz-Băi.


Pentru astfel de proiecte, Gheorghe Flutur este deschis să stabilim un parteneriat care ne poate ghida și prin care ne putem oferi reciproc sprijin în dezvoltarea turistică și culturală a județelor noastre! – a transmis Stelian Dolha.

3 comments

  1. Balan Marius -Horea- VERZII de Bistrita-Nasaud

    Sa ne arate Flutur o poza cu Centrul Integrat al Gunoaielor amplasat in pasul Mestecanis in creierul muntilor. Si culmea pe bani europeni !TULOAIE TANA DRAGA !!!!….dar este bine ca CJ SV a pierdut procesul cu soc. civila si trebuie sa readuca terenul la starea initiala. No asta da model !!!

  2. Ma chemat Dolha mi-am schimbat numele în Smith

    După gafa asta monumentală când Dolha cere sfaturi de la Flutur :o), este recomandat ca cei de la evidența populației să aibă un program prelungit sau să se poată face buletine repede online astfel încât cei care îi cheamă lafel Dolha să își poată schimba rapid numele de familie pentru a scăpa de rușine.

  3. Modelul Sucevean cun să facem praf orașul și județul și să-l băgăm în carantină.

error: Content is protected !!