După alegerile locale va fi nevoie de cel puţin o zi pentru a asigura dezinfecţia şi pregătirea claselor în care au fost organizate secţii de votare, spune premierul Ludovic Orban. Însă, o decizie în acest sens nu a fost încă luată, dar premierul afirmă că s-au purtat discuții pe marginea acestui subiect.
„Cu siguranţă va exista o decizie unitară. Am avut deja o discuţie, dar până nu luăm decizia şi cu consultarea tuturor factorilor, Autoritatea Electorală Permanentă, Institutul Național de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii, nu vreau să vă dau acum un răspuns, dar cu siguranţă vor exista zile în care se va desfăşura activitatea şcolară online, nu se vor suspenda cursurile, ci se vor desfăşura online. Pentru că avem nevoie de cel puţin o zi pentru a pregăti localurile secţiilor de votare, în condiţiile în care ştiţi că multe localuri ale secţiilor de votare sunt în şcoli. De asemenea, vom avea nevoie de cel puţin o zi pentru a asigura dezinfecţia şi pregătirea claselor în care au fost secţii de votare pentru reprimirea copiilor”, a declarat Ludovic Orban.
Potrivit premierului, când va fi stabilit exact numărul de zile în care cursurile se vor face doar online, acest lucru va fi anunțat public.