Reprezentant al Alianței pentru Bistrița, amendat pentru că ar fi însoțit alegători în cabina de vot. Ce alte incidente au fost semnalate în Bistrița-Năsăud

Un reprezentant al Alianței pentru Bistrița a fost sancționat contravențional pentru că ar fi însoțit mai multe persoane în cabina de vot, a anunțat Biroul Electoral Județean (BEJ) Bistrița-Năsăud. De asemenea, până la ora 14:00, alte trei incidente au fost semnalate în Bistrița-Năsăud.

Am avut niște mici incidente. La secția de votare nr. 18 din Bistrița, reprezentantul Alianței pentru Bistrița a fost amendat contravențional de către Jandarmerie pe motiv că a însoțit mai multe persoane în cabina secției de votare, deși a fost atenționat că nu are voie. (…) A intrat efectiv cu alegătorul în cabină. Se știe că nimeni nu are voie să însoțească alegătorul în cabină decât atunci când persoana respectivă trebuie ajutată, dar de o persoană care nu face parte dintre membrii secției de votare, președinți sau candidați, o terță persoană, chiar rudă din familie, dar nu în felul acesta. A fost amendat de jandarmerie”, a explicat judecătorul Liliana Tertiș.

De asemenea, o altă problemă a fost semnalată la secția de votare nr. 40 din Bistrița.

”Biroul organizației județene a PSD a semnalat faptul că s-ar fi completat procesul verbal cu membrii și a fost semnat. Am dispus să fie anulate și rupte procesele verbale și să fie întocmite în momentul în care se termină votarea și numărarea voturilor”, a adăugat sursa citată.

Alte două sesizări au fost depuse pentru fapte care vizează prelungirea campaniei electorale.

S-a mai depus o sesizare de către președintele organizației PSD Năsăud, cu privire la faptul că două persoane se deplasează la locuințele unor votanți din orașul Năsăud, sfătuind persoanele cu drept de vot să voteze un anumit candidat și prezentându-le un buletin de vot anulat care cuprinde persoanele care și-au depus candidatura pentru funcția de primar al orașului Năsăud. Au fost sesizate organele de poliție întrucât birourile de circumscripție electorale, odată cu încheierea campaniei electorale, nu mai au atribuții în a hotărâ cu privire la ceea ce se întâmplă. Această responsabilitate este a Poliției și Jandarmeriei. Potrivit dispozițiilor art. 108, din Legea nr. 115, faptele sunt contravenții. Se constată fapta și se aplică sancțiunea de către aceste instituții menționate. Cealaltă sesizare este tot cu privire la campanie și privește faptul că pe site-ul www.stiridebistrita.ro, apare un banner electoral al candidatului Emil Radu Moldovan la funcția de președinte al Consiliului Județean, fiind indicată poziția nr. 2 al acestuia pe buletinul de vot. La fel, s-a trimis sesizarea și Poliția va cerceta dacă este faptă contravențională și dacă se aplică sancțiune”, a mai precizat președintele BEJ Bistrița-Năsăud.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/804519783633045
error: Content is protected !!