Noi reguli pentru pacienții COVID-19 fără simptome și fără comorbidități

Pacienții depistați pozitiv cu infecție cu noul coronavirus, dar care nu prezintă simptome și nici comorbidități vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţii medicale, a anunţat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Într-o conferinţă de presă susținută la Iași, ministrul Nelu Tătaru a precizat că procedura internărilor în cazul bolnavilor de COVID-19 va fi reanalizată, astfel încât bolnavii asimptomatici să nu mai aglomereze spitalele.

Odată cu primirea rezultatului, asimptomaticii ar trebui să anunţe medicul de familie, Direcţia de Sănătate Publică şi cu ambulanţa să se prezinte la un spital de boli infecţioase. Există acele până în 48 de ore în care vom avea acele evaluări. În acest moment, tot ce înseamnă asimptomatici cu un test pozitiv merg şi aglomerează tot ce însemană unităţile de primire de urgenţe. Evaluarea pe care o vom face săptămâna viitoare, chiar luni vom avea această întâlnire, asimptomaticii vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţiile paraclinice„, a declarat Ministrul Sănătăţii.

Potrivit ministrului, pacienții simptomatici cu comorbidități vor rămâne în continuare cu internare după evaluare, iar simptomaticii fără comorbidităţi vor fi evaluaţi şi vor primi un tratament la domiciliu, urmând să fie supravegheați de medicii de familie.

„Avem pregătită în acest sens inclusiv o colaborare cu medicii de familie atât din contracte suplimentare cu Casa de Asigurări pentru monitorizare, în care vor primi câte 30 de puncte pentru fiecare caz, pe care îl vor monitoriza, precum şi posibilitatea de prestări de servicii cu direcţiile de sănătate publică în activitatea de anchete epidemiologice şi urmărire a pacienţilor”, a mai completat Tătaru.

De asemenea, și premierul Ludovic Orban a declarat că, împreună cu ministrul Nelu Tătaru, caută soluţii pentru a motiva implicarea medicilor de familie în urmărirea stării de sănătate a pacienţilor care au forme uşoare de COVID-19.

Am discutat cu domnul ministru Tătaru. Căutăm inclusiv o soluţie de a găsi o posibilitate de motivare a medicilor de familie pentru implicarea în anumite… Am să vă dau un exemplu. Nu pot medicii din spital, care au cazurile persoanelor ce sunt internate în spital, care fie sunt în ATI, fie sunt în alte secţii, dar au forme de manifestare – e foarte greu să urmărească starea de sănătate şi evoluţia bolii pentru pacienţii cu forme uşoare. Şi atunci trebuie să existe o evaluare a evoluţiei stării de sănătate, inclusiv vindecarea sau apariţia unor simptome noi, care să nu necesite un telefon la urgenţe, la 112. Şi aici eu cred că medicii de familie – mai ales că orice cetăţean are un medic de familie – am convingerea că medicul de familie poate fi implicat şi, evident, trebuie răsplătit, în baza legislaţiei privitoare la COVID-19, trebuie răsplătit pentru activităţile pe care le desfăşoară în relaţia cu pacienţii lor care sunt pozitivi. Să urmărească starea de sănătate, să vadă exact tratamentul, să urmărească evoluţia fiecărui caz. (…) Cred că un medic de familie ar putea să aibă competenţa de a face anchete epidemiologice. Până la urmă, în aceste anchete epidemiologice, din punctul meu de vedere, viteza este importantă. De fapt, ce urmărim prin anchete epidemiologice? Sigur că urmărim să aflăm şi unde s-a infectat persoana – în măsura în care este posibil şi îşi aduce aminte – dar ne interesează mai ales să descoperim persoanele cu care a intrat în contact, pentru ca acestea să nu transmită la rândul lor virusul în comunitate„, a spus Orban.

https://www.facebook.com/ObservatorAntena1/videos/953463585129721

VIDEO: Observator Antena 1

error: Content is protected !!