Primii fulgi de zăpadă și-au făcut simțită prezența în zona montană a județului Bistrița-Năsăud, au anunțat atât reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi, cât și cei ai Parcului Național Munții Rodnei.
Potrivit jandarmilor, la peste 1.200 de metri altitudine a nins și s-a așternut deja un strat de zăpadă.
”Jandarmeria Montană Colibița informează turiștii interesați că a început să se depună un strat de zăpadă iar momentan ninge ușor. Rugăm turiștii să se echipeze corespunzător dacă își doresc să parcurgă vreunul din traseele montane din zonă. Jandarmii Montani Rodna informează turiștii că în Pasul Rotunda este ceață densă, iar temperatura este de +1 grad Celsius. La Piatra-Fîntînele se înregistrează +2 grade Celsius, este ceață și momentan plouă”, a transmis Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.
De asemenea, și reprezentanții Parcului Național Munții Rodnei au anunțat că zăpada s-a depus deja în zona parcului.