Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a adoptat o nouă hotărâre care cuprinde o serie de măsuri pentru combaterea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, măsuri care vor fi impuse în orașul Beclean și alte patru comune din județ în care incidența cazurilor de COVID-19 este ridicată.
Potrivit hotărârii CJSU Bistrița-Năsăud, se introduc restricţii în orașul Beclean și în comunele Cetate și Miceștii de Câmpie, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 3/1000 de locuitori.
”În aceste UAT-uri, se suspendă activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise. Măsurile prevăd că, în localitățile menționate mai sus, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unităţile de cazare. De asemenea, în situaţia în care activitatea operatorilor economici este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
În plus, unitățile de învățământ din Beclean, Cetate și Miceștii de Câmpie trec în scenariul roșu.
Aceeași hotărâre adoptată de CJSU prevede măsuri restrictive și în comunele Maieru și Șieu, unități administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 și mai mică de 3/1000 de locuitori.
”În aceste UAT-uri, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc”, a mai transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 7 noiembrie 2020.