Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, a adresat o interpelare adresată Ministerului Fondurilor Europene cu privire la construcţia unui drum public în comuna Mărişelu.
”Am înaintat o interpelare oficială către Ministerul Fondurilor Europene cu privire la o serie de suspiciuni rezonabile semnalate de către cetăţenii comunei Mărişelu, din judeţul Bistriţa-Năsăud, dar şi de către mass-media locală, referitoare la construcţia unui drum public din fonduri europene de către primarul comunei, Horea Petruţ”, a anunțat deputatul Cristina Iurișniți.
Potrivit acesteia, cetăţenii comunei au sesizat faptul că ”proiectul construcţiei drumului în cauză este finanţat din fonduri europene şi a fost construit pentru a satisface interesul privat al primarului”.
”În speţă, drumul nou asfaltat deserveşte societatea comercială – fermă zootehnică – pe care o deţine familia primarului şi care este aflată în satul Domneşti, comuna Mărişelu. Din punct de vedere juridic, pretinsa situaţie de fapt se încadrează în dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora”, a mai spus deputatul USR.
Prin interpelarea adresată domnului Ioan Marcel Boloş, ministru al Fondurilor Europene, Cristina Iurișniți a solicitat următoarele:
1. Să se dispună o anchetă efectuată de Corpul de control în cadrul unităţii administrativ-teritoriale Mărişelu, prin care să se verifice cu prioritate situaţia expusă anterior.
2. În ipoteza identificării unor acte juridice nelegale, să fie realizate demersurile legale care se impun pentru a sancţiona autorul și pentru a recupera potenţialul prejudiciu.
3. Să fie sesizate organele de urmărire penală, în ipoteza în care suspiciunile cu privire la legalitatea construirii unui drum public din fonduri europene în comuna Mărişelu se confirmă, iar faptele săvârşite au natura juridică a unor fapte penale.