Spitalul Județean de Urgență Bistrița va suspenda activitatea unor secții, în urma acestei decizii urmând să fie create noi locuri pentru pacienții diagnosticați cu COVID-19, a anunțat managerul unității medicale, Gabriel Lazany.
”Situația la nivel național nu dă semne de îmbunătățire. Zilnic, cifra noilor infectați este de aproximativ 10.000. Dacă luăm statistic, de la începutul pandemiei, aproximativ 4-5 la sută din numărul total de pacienți COVID-19 dezvoltă forme mai grave. (…) Din acest motiv, noi trebuie să ne pregătim ca să putem să îi preluăm. Începând de astăzi, spitalul din Năsăud a suplimentat numărul de locuri COVID-19, de la 36 la 80. Cu toate acestea, considerăm că nu sunt destule locuri. Am stat, am analizat situația și am găsit o soluție prin care să creștem și noi numărul de locuri pentru pacienții COVID-19 din Spitalul Județean de Urgență Bistrița, fără a fi afectate circuitele epidemiologice. Este obligatoriu ca aceste circuite să fie respectate pentru că altfel riscăm să infectăm tot spitalul”, a declarat Gabriel Lazany într-o conferință de presă.
În acest sens, în perioada imediat următoare, managerul SJU Bistrița va avea discuții cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud și le va prezenta acestora o propunere care cuprinde o serie de modificări în activitatea unității medicale.
”Vom propune să suspendăm activitatea spitalicească a Secției de Oftalmologie, serviciile oferite în această secție urmând să fie asigurate în Ambulatoriul de Specialitate. De asemenea, vom propune să suspendăm activiatea Secției de Dermato-Venerologie. Secția de Medicină Internă care este la etajul IV o vom muta la etajul III, unde funcționează secțiile de Cardiologie și Neurologie, iar secția de Urologie care funcționează tot la etajul IV o vom muta pe locația Secției de Oftalmologie. Personalul din secțiile la care se suspndă activitatea va fi redirijat către noul sector COVID-19”, a explicat Lazany.
Sursa citată precizează că, prin aplicarea modificărilor, la SJU Bistrița ar urma să fie create mai bine de 70 de noi locuri destinate pacienților COVID-19.
”Analiza am făcut-o în funcție de numărul de pacienți care sunt internați pe secțiile respective și care au fost internați în ultimele 30 de zile, astfel încât să nu fie afectate nici serviciile care se oferă în momentul de față către populație. În urma acestor modificări, numărul de noi locuri înființate va fi de 76, dar s-ar putea ca acest număr să fie mai mic pentru că vom crea și zone de gestionare a pacienților pe care trebuie să îi gestionăm individual. Ceea ce este cert este că vor fi 36 de locuri cu oxigen, ca să putem primi pacienții”, a mai completat managerul SJU Bistrița.
Dacă Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud va da avizul necesar pentru efectuarea acestor modificări, ele ar putea fi făcute în cel mult o săptămână, potrivit conducerii spitalului. În plus, și la Secția de Psihiatrie a unității medicale au fost amenajate 20 de locuri pentru pacienții cu boli psihice care sunt depitați și cu COVID-19.
Gabriel Lazany este de părere că autoritățile ar trebui să pună foarte mare accent pe partea de prevenție și să ia măsuri ferme de limitare astfel încât numărul de cazuri pozitive să scadă.
”Statisticile arată că procentul de deces al pacienților care au ajuns să fie intubați în secțiile de Terapie Intensivă este de peste 90 la sută. Deci noi trebuie să ne concentrăm pe susținerea pacienților de a nu ajunge în Terapie Intensivă. Trebuie să lucrăm foarte mult la prevenție, la măsurile de restricție necesare ca să nu se infecteze atâția pacienți, pentru că dacă vor ajunge cu forme grave în Terapie Intensivă, numărul deceselor va crește foarte, foarte mult. Este important să ne îngrijim, să nu crească numărul infectărilor pentru că nu vom putea gestiona în spital toate cazurile”, a mai precizat Gabriel Lazany.
Managerul SJU Bistrița estimează că în perioada următoare va crește numărul de cazuri care vor necesita spitalizare și acesta este motivul pentru care au fost propuse aceste modificări Direcției de Sănătate Publică.
Din calitate de manager al SJU Bistrița, Lazany spune că pentru el stare de urgență este în momentul în care spitalul este plin și nu se mai pot gestiona cazurile, indiferent că indicele cu privire la rata de infectare. ”În momentul în care locurile din spital sunt pline, pentru managerul spitalului este stare de urgență”, a adăugat Lazany.
La această dată, toate cele 103 locuri destinate pacienților COVID-19 adulți din SJU Bistrița sunt ocupate. Pe lângă aceștia, în unitatea medicală mai există 13 pacienți în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă.