În această seară, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Rusu Bârgăului.
Conform primelor date, ”pe DN 17, un tânăr de 28 de ani, din Strâmba, în timp ce conducea o autoutilitară, a surprins și accidentat un pieton în vârstă de 54 de ani, din Rusu Bârgăului. Cei doi au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto și 0,66 mg/l în cazul pietonului”.
La locul accidentului a intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD, care a acordat primul ajutor persoanei rănite.
”Victima nu prezenta mărci traumatice grave, a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
A fost întocmit dosar penal, iar poliștii contină cercetările, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.