Poliţiştii de la Secţia 7 Poliţie Rurală din Sângeorz-Băi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit în urma unui scandal izbucnit între doi localnici din Ilva Mică.
”La data de 19 noiembrie, în urma unei intervenţii la un eveniment semnalat prin 112, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Sângeorz-Băi au întocmit un dosar pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. La faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că, din cauza unor neînţelegeri privind păşunatul oilor, între doi bărbaţi de 36 de ani şi un altul de 30 de ani, ambii din Ilva Mică a izbucnit un conflict. La un moment dat, bărbatul de 36 de ani ar fi fost lovit cu o bâtă de celălalt, fiind transportat la spitalul din Năsăud pentru acordarea de îngrijiri medicale”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, iar cercetările în acest caz sunt continuate pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.