Duminică seara, pompierii au fost solicitați să intervină în localitatea Cristeștii Ciceului, unde s-a produs o explozie la o centrală termică alimentată cu lemne, urmată de incendiu la o casă.
Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la locul indicat au fost direcționați, de urgență, pompierii Gărzii de Intervenție Beclean.
”Echipajele de intervenție au ajuns la locul indicat și au găsit o încăpere inundată cu fum, fără flacară deschisă. S-a procedat la aerisirea încăperii în cauza, iar după evacuarea fumului s-a ajuns la concluzia ca evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de o acumulare de gaze de la o butelie defecta/manevrată necorespunzător”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
O femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani a suferit un atac de panică, dar, din fericire, nu s-a impus transportul acesteia la spital. Aceasta a primit asistență medicală la fața locului din partea paramedicilor.