Președintele Partidului Social Democrat Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, spune că formațiunea politică din care face parte va continua să lupte în Parlament pentru proiecte de interes pentru România și pentru județul Bistrița-Năsăud, răsplătind astfel cetățenii pentru votul acordat echipei PSD.
”Împreună, am mai trecut cu bine o etapă, prin alegerea reprezentanților PSD Bistrița-Năsăud care vor merge în Parlament, unde vor fi vocea bistrițenilor în Legislativul României. Vă mulțumim tuturor pentru votul de încredere și ne asumăm să luptăm pentru fiecare vot pe care ni l-ați acordat. Așa cum am făcut și până acum, continuăm dezvoltarea județului, cu responsabilitate și respect pentru oameni. Doamne ajută!”, a transmis Emil Radu Moldovan.
În Bistrița-Năsăud, PSD s-a clasat pe locul doi în preferințele alegătorilor. La Camera Deputaților, PSD a obținut 22.364 de voturi (27,59%), în vreme ce la Senat a obținut PSD, cu 24.082 de voturi (29,62%).
La nivel național, PSD s-a clasat pe prima poziție, cu circa 5 procente în plus față de PNL.