La solicitarea locuitorilor orașului Năsăud, administrația locală a făcut demersuri pentru a monta limitatoare de viteză la ieșirea din oraș spre localitatea Rebrișoara, a anunțat primarul Dorin Vlașin.
Potrvit acestuia, această zone era una cu risc crescut de producere a unor accidente rutiere, motiv pentru care a purat discuții cu reprezenații Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și, de comun acord, s-a luat decizia amplasării unor limitatoare de viteză.
”Zona de la ieșirea din oraș spre Rebrișoara ne este cunoscută tuturor pentru mulțimea de accidente care au avut loc aici, majoritatea din cauza vitezei corelate cu lipsa de atenție sau depășiri periculoase. Mi-am dorit din toată inima ca aceste evenimente să nu mai aibă loc, așa că am avut mai multe întâlniri, atât cu comandantul Poliției din orașul Năsăud, cât și cu Directorul Drumurilor Naționale Bistrița-Năsăud, pentru găsirea unei soluții. După finalizarea procedurilor birocratice de care ne lovim la fiecare proiect, echipa Primăriei a instalat în zonă trei limitatoare de viteză și semnele de circulație aferente”, a anunțat primarul orașului Năsăud, Dorin Vlașin.
Sursa citată spune că, deși pentru mulți șoferi aceste limitatoare de viteză creează disconfort, instalarea lor are drept obiectiv reducerea numărului de accidente rutiere.