FOTO: Polițiștii, pe urmele unui șofer începător care rula cu viteză

Un șofer începător care rula cu viteză a fost urmărit și prins de un echipaj de la Rutieră Năsăud, înainte de a produce o tragedie, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

”Ieri, 13 decembrie, în jurul orei 13.00, un echipaj din cadrul Poliției Orașului Năsăud a urmărit și blocat în trafic un autoturism de teren al cărui șofer a pus în pericol siguranța cetățenilor. Autoturismul rula cu viteză excesivă, fiind observat de polițiștii care desfășurau activități preventive și de monitorizarea a traficului rutier, în localitatea Rebrișoara, la intersecția cu Drumului Național 17D, cu Drumul Județean 172B. Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat continuându-și deplasarea. Polițiștii l-au urmărit aproximativ 3 km pe drumul național 17D, după care, în încercarea de a scăpa, autoturismul a virat dreapta, continuându-și deplasarea pe drumul comunal Gersa, inclusiv pe drum accidentat, încă 30 km”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

La limita cu localitatea Coșbuc, în locul denumit popular ”Dealul Hordoului”, au fost blocați, imobilizați și conduși la sediul Poliției Orașului Năsăud doi tineri din Rebrișoara. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul are autorizația de circulație provizorie expirată din decembrie 2019.

Conducătorul auto, în vârstă de 18 ani, a fost sancționat contravențional, iar permisul de conducere, eliberat de aproximativ o lună, i-a fost reținut.

Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul  neînmatriculat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!