Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, forțele de ordine desfășoară în permanență activități de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020.
Ieri, 18 decembrie, la nivel județean, peste 166 de polițiști din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au continuat verificările pentru respectarea măsurilor de protecție impuse prin Legea 55/2020. Totodată, în același context, au mai fost organizate în tot județul 14 acțiuni punctuale, la care au acționat, în sistem integrat, 70 de reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.
”Astfel, au fost verificate peste 1600 de persoane, aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul controalelor efectuate. Totodată, au fost verificate 100 de societăți comerciale, iar în cadrul acţiunilor, reprezentanţii agenților economici au fost instruiți cu privire la respectarea obligațiilor impuse, precum și a normelor destinate prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus, și în special cu privire la dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse și a instituirii unor măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale. De asemenea, au fost oprite pentru control, 49 de mijloace de transport, iar conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.
Pentru neregulile constatate, polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, împreună cu cei de la Poliția Locală au aplicat 78 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.600 de lei. Din totalul acestora, 27 de sancțiuni, în valoare de 4.000 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, în cadrul acțiunilor desfășurate în intervalul orar 23.00-05.00, celelalte fiind aplicate pentru nepurtarea măştii de protecţie.
Și Inspectoratul Județean de Jandarmi desfășoară misiunilde verificare a măsurilor legale instituite pe perioada stării de alertă.
Având în vedere aglomerațiile care se creează mai ales în preajma sărbătorilor în magazine, hipermarketuri, piețe și zone comerciale, jandarmii recomandă păstrarea în continuare a măsurilor de distanțare fizică și de protecție individuală pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu SARS COV 2.
”Numai în ultimele 24 de ore, jandarmii au executat verificări în 197 de locații, fiind executate acțiuni punctuale în zona hipermarketurilor, în mijloacele de transport în comun, piețe, stații de carburant, respectiv gară și autogară. Au fost verificate 448 de persoane și 85 de societăți comerciale. Cele mai frecvente abateri constatate în teren sunt legate de lipsa măștii de protecție, respective a nerespectării măsurilor privind libera circulație în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00-05.00. În acest sens au fost aplicate 38 de sancțiuni, astfel: 20 amenzi în valoare de 14.250 lei și 18 avertismente scrise, pentru nerespectarea restricțiilor de liberă circulație, respectiv a măsurilor de protecție individuală. Numai în această noapte în intervalul orar 23.00-05.00, jandarmii au depistat 12 persoane care se aflau la cumpărături, în special în stațiile de carburant, fără a respecta măsurile legale privind restricțiile de circulație”, se arată într-un comunicat al IJJ Bistrița-Năsăud.
Reamintim că pe perioada stării de alertă în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00-05.00 cu urmăroarele excepții:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.
De asemenea, în interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau declarația pe proprie răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil pentru fiecare persoană.
Pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, acțiunile forțelor de ordine continuă și în perioada următoare. Acțiuni de acest gen se vor desfășura în toate localitățile județului.
”Evitați aglomerațiile, păstrați distanțarea fizică, purtați masca de protecție sanitară în mod corect”, recomandă autoritățile.