Președintele Klaus Iohannis: ”Toate restricţiile rămân în vigoare şi de Crăciun, şi de Anul Nou. Dacă vreţi să vă fie bine, staţi acasă cu familia”

FOTO: www.presidency.ro

Toate restricțiile impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus rămân în vigoare și pe parcursul sărbătorilor de iarnă, a anunțat președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a transmis și un mesaj românilor: ”În timpul sărbătorilor, de Crăciun, de Anul Nou, dacă vreţi să vă fie bine, staţi acasă cu familia”.

Toate restricţiile care sunt acum în vigoare rămân în vigoare şi de Crăciun, şi de Anul Nou. Însă, aceste restricții nu sunt facultative. Aceste restricții sunt obligatorii. Este interesul fiecărui român să respecte aceste restricţii, pentru un motiv simplu – ca să nu ajungă el sau copilul lui sau părintele lui în spital. Atât de simplu este. Aceste măsuri sunt gândite pentru a ne proteja de boală. Ele trebuie respectate”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a subliniat că vor exista dispozitive suplimentare ale Ministerului Afacerilor de Interne, iar cei care nu înţeleg că aceste măsuri trebuie respectate ”vor avea surpriza neplăcută să fie amendaţi”.

Totodată, președintele a subliniat că România nu a scăpat de pandemie, astfel că nu este momentul pentru relaxare.

Restricţiile, repet, nu sunt doar aşa, ca să fie, şi respectarea lor este obligatorie. Totuși, cred că majoritatea românilor înțeleg aceste restricții, înțeleg rostul măștii, rostul distanțării. Toate acestea sunt pentru a ne proteja de boală. Este foarte clar. Și este foarte clar un lucru pe care-l observăm pe zi ce trece: aceste măsuri sunt corecte. Cu toţii vedeţi datele care se comunică zilnic oficial. Nu am scăpat pe pandemie, avem în fiecare zi mii de persoane care s-au infectat, însă numărul, de la o zi la alta, nu mai este în creştere, cum din păcate a fost, de exemplu, în noiembrie. Lucrurile s-au stabilizat și se poate chiar observa o mică scădere. Însă să nu o înțelegem greșit. Nu este momentul pentru relaxare. Chiar dacă începe campania de vaccinare, până când nu va fi toată lumea vaccinată, nu putem să ne relaxăm. În timpul sărbătorilor, de Crăciun, de Anul Nou, dacă vreţi să vă fie bine, staţi acasă cu familia”, a completat Iohannis.

error: Content is protected !!