În perioada sărbătorilor de iarnă, locuitorii județului Bistrița-Năsăud sunt sfătuiți să dea dovadă de responsabilitate și să respecte în continuare toate măsurile impuse de autorități pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus. Prefectul județului, Stelian Dolha, a făcut apel la cetățeni, cerându-le acestora, indiferent de categoria de vârstă din care provin, să evite organizarea unor petreceri și să se bucure de aceste sărbători în familie, în cadru restrâns.
”Trebuie să înțelegem că aceste sărbători nu o să fie precum cele din anii anteriori. Din punct de vedere public, aeste sărbători nu o să mai fie atât de sociale, dar asta nu înseamnă că nu putem să le păstrăm în interiorul familiei, să ne bucurăm de ele, să ne bucurăm de Crăciun, de Anul Nou, dar pe un format restrâns. Ca și o recomandare, le-am cerut părinților să îi povățuiască pe tineri, în așa fel încât să fie cât mai puține chefuri. De exemplu, știu că unele cabane de la Figa, Colibița sau Tihuța sunt închiriate în mare parte. Eu nu am spus că proprietarii nu pot să meargă acolo, să serveacă o masă, să se relaxeze, să facă și drumeții, dar în această perioadă acele petreceri, chefuri cum le spunem, sunt interzise. Chiar și pe tineri îi rog să nu le facă în această perioadă, pentru că o să fie organe de ordine care o să îi verifice și riscă să se aleagă cu niște amenzi”, a declarat prefectul Stelian Dolha în emisiunea ”Punct și de la capăt” de la postul de televiziune Sângeorz TV.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai afirmat că populația trebuie să înțeleagă că autoritățile, la fel de mult ca oamenii, își doresc ca această pandemie să se încheie, dar, până când acest lucru se va întâmpla, măsurile impuse trebuie respectate.
”Dacă îmi doresc ceva cu adevărat în viitorul an, acest lucru este să scăpăm de această pandemie și să câștigăm lupta cu SaRS- CoV-2, cu acest virus nemilos. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, va trebui ca încă o jumătate de an, cel mult, să respectăm aceste măsuri – să purtăm mască obligatoriu peste tot, să păstrăm distanțarea fizică. (…) Mai avem încă puțin și acesta este mesajul pe care vreau să îl transmit, atât către generația tânără, cât și către cea mai în vârstă. Eu zic că o scăpăm de acest virus și o să câștigăm această bătălie. Vedem deja luminița de la capătutl tunelului, aceasta fiind dată de vaccinare, care începe în prioada imediat următoare”, a mai adăugat Stelian Dolha.