Azi-noapte, în jurul orei 01.50, polițiștii din Bistrița-Năsăud au intervenit pe DN 17C, la intrare în localitatea Dumitra, unde a avut loc un accident rutier. În urma accidentului, două persoane au fost rănite și transportate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, ”un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din Maieru, s-a răsturnat în afara părții carosabile, ajungând într-un șanț din beton. Conducătorul auto și o pasageră de 34 de ani, din Livezile, au fost răniți”.
La locul accidentului a intervenit modulul SMURD – compus din două autospeciale de descarcerare, un echipaj de terapie intensiva mobilă SMURD și un alt echipaj de prim ajutor SMURD.
”Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat două victime, dintre care una încarcerată. Pompierii militari au procedat pentru extragerea victimei care prezenta suspiciune de fractură de bazin. A fost stabilizată și transportată de către echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Bistrița pentru investigații medicale. Bărbatul a fost transportat și el la spital cu leziuni ușoare ce nu îi pun viața în pericol”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul de 28 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în acest caz.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud