Ca în fiecare an, polițiștii bistrițeni vor fi la datorie și în minivacanța de Anul Nou și vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, reducerea riscului rutier, dar și pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului Sars-Cov-2.
”Ne dorim ca toți cetăţenii să conștientizeze faptul că sănătatea și viața sunt cele mai importante, iar efortul nostru comun, cetățeni și autorități deopotrivă, are drept scop limitarea răspândirii infectărilor cu virusul SARS Cov-2”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.
Astfel, începând de astăzi, 31 decembrie, și până duminică, 3 ianuarie, vor acționa în județul Bistrița-Năsăud 480 de polițiști și polițiști locali. Efectivele de ordine publică vor avea o prezență vizibilă și activă în teren pentru a putea interveni rapid în cazul producerii unor evenimente nedorite și pentru a descuraja comiterea unor fapte ilegale și activitățile care pot favoriza răspândirea virusului SARS-CoV-2.
De asemenea, pentru prevenirea eventualelor situații de risc, pe drumurile pe care se înregistrează valori crescute de trafic, de exemplu cele care fac legătura cu zonele comerciale sau stațiunile turistice, polițiștii vor acționa cu efective mărite de poliție rutieră. Astfel, în perioada menționată, acționează aproape 100 de polițiști cu 50 de autospeciale.
O atenție deosebită este acordată acțiunilor de verificare a modului în care sunt respectate normele de protecție sanitară în Noaptea de Revelion când în mod tradițional se organizau petreceri, cu număr mare de oameni fie în case private sau în diferite localuri, fie în spații deschise. A fost suplimentat efectivul care acționează în ultima noapte din an și vor fi la datorie aproximativ 140 de polițiști cu 73 de autospeciale.
”Pentru sănătatea dumneavoastră, evitați aglomerațiile, nu vă expuneți la riscuri, păstrați distanțarea fizică și purtaţi masca de protecție. Nu transformați febra cumpărăturilor în alt fel de febră. Respectați indicațiile din magazine. Efectuați deplasările din intervalul orar 23.00-05.00 , strict pentru motivele permise legal și aveți grijă de sănătatea dumneavoastră. Respectați regulile privind distanțarea, nu vă expuneţi pericolului de a vă îmbolnăvi şi de a transmite virusul şi celor apropiaţi!”, recomandă IPJ Bistrița-Năsăud.
De asemenea, în perioada 31 decembrie 2020 – 03 ianuarie 2021, peste 360 de jandarmi se vor afla în misiuni pe raza municipiului Bistriţa, în localitățile Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi şi în zona montană din aria de competență. Structurile montane cu efectivele Posturilor Montane Rodna, Piatra Fântânele şi Colibiţa vor executa misiuni de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane.
Vor fi intensificate verificările cu preponderență în zona cabanelor și pensiunilor din aria de competență a posturilor montane dar și la pensiunile din Băile Figa și Sângeorz-Băi, acolo unde se estimează a fi organizate petreceri de Revelion.
Atât în noaptea de Revelion și de Anul Nou vor fi constituite echipe specializate de intervenţie pentru soluţionarea sesizărilor cetăţenilor şi a situaţiilor apărute în zona de responsabilitate, pentru a interveni în mod operativ la evenimentele sesizate prin intermediul 112.
Totodată, în aceste zile, pentru aproximativ 100 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud, timpul se măsoară în vieți salvate, iar sărbătorile sunt zile obișnuite.
Pompierii vin și cu câteva recomandări pentru sărbători în siguranță:
- nu utilizaţi artificii, petarde, rachete şi alte mijloace pirotehnice în încăperi şi spaţii închise, în balcoane, holuri de bloc sau pe terase;
- nu aruncaţi artificii sau alte obiecte asemănătoare de la balcon, în apropierea unor persoane, clădiri, autotursime sau copaci pentru a nu provoca incendii sau accidente;
- nu folosiţi obiectele pirotehnice în apropierea materialelor combustibile;
- nu lăsaţi copiii să utilizeze obiecte pirotehnice și supravegheaţi-i în permanență;
- aveți grijă la sobele și coșurile de fum;
- stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa și nu adormiţi niciodată cu focul aprins;
- verificaţi instalaţiile electrice şi evitaţi suprasolicitarea acestora;
- nu parcaţi autovehiculele în locuri care să blocheze sau să îngreuneze accesul autospecialelor de intervenţie ale serviciilor pentru situaţii de urgenţă.