În această seară, pe Drumul Național 17D, între localitățile Sărsarm și Beclean a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.
”Un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din Baia Mare, pe direcția Salva-Beclean, a ieșit în afara părții carosabile și a ajuns într-un șanț. În urma accidentului, o femeie de 29 de ani, din Rebra, a fost rănită și transportată la spital”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
La locul accidentului a intervenit modulul SMURD de la Garda de Intervenție Beclean, care a acordat asistență medicală persoanei rănite.
Pentru aproximativ 15 minute, circulația s-a desfășurat alternativ, pe un sens, polițiștii acționând pentru dirijarea traficului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.