Un accident rutier în urma căruia două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale s-a produs miercuri, în jurul prânzului, pe DN 17D, între localitățile Nepos și Rebrișoara.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate două autoturisme, unul condus de un tânăr de 20 ani din Viișoara și altul condus de un bărbat de 70 de ani din localitatea Rodna.
În urma accidentului, tânărul de 20 ani a fost rănit și transportat la spital, în vreme ce o femeie în vârstă de 66 de ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 70 de ani, a suferit un atac de panică.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD de prim ajutor de la Secția de Pompieri Năsăud, care a acordat asistență medicală celor două victime.
Polițiștii i-au testat cu aparatul etilotest pe ambii conducători auto, rezultatul fiind negativ în cazul șoferului în vârstă de 70 de ani. În schimb, în cazul șoferului în vârstă de 20 de ani din Viișoara, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,48 mg alcool pur în aerul expirat, semn că acesta a consumat alcool înainte de a se urca la volan.
Oamenii legii au întocmit dosar penal atât pentru vătămare corporală din culpă, cât și pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Polițiștii din Năsăud continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor producerii accidentului rutier.