De la debutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, peste 900 de persoane din județul Bistrița-Năsăud s-au vaccinat deja, cele mai multe doze de vaccin fiind administrate la centrul amenajat în incinta Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Potrivit managerului unității medicale, Gabriel Lazany, la acest centru au fost vaccinate peste 800 de persoane, doar una dintre acestea raportând reacții adverse.
”La centrul de vaccinare de la Spitalul Județean s-au făcut, până în prezent, peste 800 de vaccinări și o singură persoană a avut o reacție alergică. Este vorba despre o reacție minoră, adică i-a apărut puțină roșeață în obraz, dar ceva total nesemnificativ”, a declarat Gabriel Lazany în emisiunea ”Picătura de sănătate” de la postul local de televiziune AS-TV.
De asemenea, în aceeași emisiune a fost prezentă și dr. Anca Andrițoiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, care a vorbit despre modul în care se derulează campania de vaccinare anti-COVID-19 în județ, apreciind că autoritățile au gestionat foarte bine situația pandemică până în acest moment.
”Mă bucur că am reușit să ajungem la momentul acesta al vaccinării, ținând lucrurile sub control. Sperăm ca de acum să fie tot mai bine. (…) Una peste alta, eu cred că nu a fost chiar rău ce s-a făcut până acum”, a precizat dr. Anca Andrițoiu.
În ceea ce privește campania de vaccinare, dr. Anca Andrițoiu a completat că prima etapă a acesteia se desfășoară în condiții normale.
”Noi am fost printre cele șapte sau opt județe din țară în care campania de vaccinare a început la data de 31 decembrie 2020, pe lângă cele 10 spitale din linia întâi în care s-a început vaccinarea în data de 27 decembrie 2020. Lucrurile au mers bine. Până acum, din punct de vedere al reacțiilor adverse, a fost înregistrată o singură reacție adversă, fără alte probleme. (…) Până astă-seară (n.r. – joi, 7 ianuarie 2021 – data difuzării emisiunii) vor fi în jur de 915 persoane deja vaccinate în județ”, a explicat directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.
Sursa citată a adăugat că județul Bistrița-Năsăud primește doze de vaccin în funcție de numărul de persoane care se înscriu în platforma destinată programărilor pentru vaccinare.
În prima etapă de vaccinare, care se derulează în prezent, se pot vaccina angajații din sistemul medical, aceștia fiind nevoiți să se programeze pentru vaccinare prin intermediul platformei naționale. Pentru cea de-a doua etapă de vaccinare, în care vor fi vaccinate persoanele din grupe de risc și lucrătorii din domenii cheie, dar și pentru cea de-a treia, care vizează vaccinarea populației din toate categoriile, programarea se va putea face prin mai multe căi, atât prin intermediul platformei, cât și prin intermediul medicilor de familie sau al serviciilor oferite de call-centerul care funcționează în cadrul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.
Ulterior, după programare, fiecare persoană care este de acord să se vaccineze completează un chestionar cu privire la starea de sănătate și trece printr-un triaj epidemiologic înainte de a i se administra doza de vaccin. În cazul în care se constată că sunt probleme, atunci persoanei în cauză nu i se va administra vaccinul.
Referitor la etapele de vaccinare, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița este de părere că acestea ar trebui regândite.
”Dacă vorbim de etapizarea asta care s-a făcut pentru vaccinare, din punctul meu de vedere, autoritățile de la nivel central trebuie să umble puțin la aceste reglementări. Scopul unei campanii de vaccinare într-o pandemie precum cea în care suntem noi acum este de a vaccina cât mai mulți oameni, într-un timp cât mai scurt. Eu așa consider că ar trebuie să se întâmple. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă. (…) Din punctul meu de vedere, etapele de vaccinare, așa cum au fost ele concepute, ar trebui să se suprapună și să fie decise la nivel regional”, a spus Lazany.
La rândul său, dr. Anca Andrițoiu a completat că autoritățile centrale încearcă deja să facă acest lucru, să suprapună etapele, motiv pentru care se fac deja demersuri pentru începerea etapei a doua de vaccinare mai reprede decât era programat să se întâmple acest lucru.
Dacă în prima etapă funcționează patru centre de vaccinare la nivelul judeului (două la Bistrița și câte unul la Beclean și Năsăud), în cea de-a doua vor funcționa mai multe, în diferite zone din județ, precum Maieru, Teaca sau Prundu Bârgăului.
Atât dr. Anca Andrițoiu, cât și Gabriel Lazany au subliniat că vaccinarea nu este obligatorie, ci voluntară, cetățenii având posibilitatea să decidă dacă aleg să se imunizeze sau nu.
Totodată, dr. Anca Andrițoiu a completat că, în opinia sa, vaccinarea reprezintă ”singura soluție de a ieși din această criză deosebită”, facând apel la populație să accepte să se vaccineze.