Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a avut o nouă întrevedere cu reprezentanții companiei Supercom și ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri, tema principală a întâlnirii fiind legată de colectarea deșeurilor.
Ioan Turc susține că a solicitat atât Supercom, cât și ADI Deșeuri să identifice soluții clare pentru îmbunătățirea sistemului de colectare a deșeurilor în Bistrița. În acest sens, potrivit edilului, au fost luate și o serie de decizii, astfel încât și Bistrița să aibă un sistem modern de colectare a deșeurilor.
”După expirarea termenului prevăzut în vechiul proiect de salubrizare, containerele semiîngropate sau supraterane, insalubre si nefuncționale, vor fi înlocuite cu alternativa de colectare subterană, model deja de succes în mai multe municipii din țară. De asemenea, pentru zona de case, va fi implementată soluția cu saci de culori diferite pentru încurajarea colectării selective. Importantă este și preluarea conformă pe platforma de la Tărpiu, unde încă sunt înregistrate deficiențe la sortarea și depozitarea deșeurilor reciclabile, iar ADI Deșeuri va trebui să intensifice monitorizarea și gestionarea corectă a materialelor pe care cetățenii le colectează separat”, a precizat primariul.
În filmulețul atașat, puteți urmări soluția „îngropată” de colectare a deșeurilor pe care administrația locală din Bistrița o ia în calcul:
Dupa aceasta intalnire de lucru ,ne asteptam la o noua majorare?