Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a anunțat că administrația locală a finalizat procedura de contractare a serviciilor de auditare externă a activității instituției din perioada 2019-2020. Contractul a fost semnat, astfel că auditul intră în linie dreaptă.
”M-am întâlnit, azi, cu reprezentanții companiei Prim-Audit din București, alături de care Primăria Bistrița va derula o analiză-diagnostic a activității din perioada 2019-2020, cu privire la sectorul economic şi operaţional, resurse umane şi juridic. Am stabilit că începem auditarea externă cu componenta de personal, pentru a facilita o reconfigurare cât mai rapidă a organigramei, cu posibilitatea încadrării optime în noul buget. Ulterior, vor fi analizate sectoarele economic și juridic, pentru diagnosticarea completă a felului în care funcționează serviciile esențiale ale municipalității. Numai așa vom putea crește performanța administrativă locală, în folosul cetățenilor!”, a transmis primarul Ioan Turc.
În ceea ce privește compania care va efectua auditul, primarul Ioan Turc a afirmat despre aceasta că este o companie cu un portofoliu foarte bun, care a avut mai multe misiuni de audit la primării și la autorități publice din țară.
Rezultatele auditului va fi cuprins într-un raport, în baza acestor date urmând să fie luate decizii cu privire la optimizarea activităţii Primăriei municipiului Bistrița.