FOTO: Exercițiu tactic al pompierilor la Spitalul Județean de Urgență Bistrița

În contextul tragediilor petrecute în ultimele luni în două spitale din România, specialiștii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au desfășurat un exercițiu tactic pentru a verifica modul de reacție în cazul producerii unui incident de acest fel.

Potrivit ISU Bistria-Năsăud, exercițiul cu forte și mijloace în teren s-a desfășurat la Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita, fiind verificat modul în care echipajele Detașamentului de Pompieri Bistrița intervin la diferite scenarii tactice.

De asemenea, a fost verificat modul de intervenție și reacția personalului de la locul de munca, în jurul orei 06.00, înainte de schimbarea turei de noapte.

În cazul producerii unei situații de urgență la o unitate spitalicească cu paturi, este esențială prima intervenție a personalului de la locul de muncă, fiind urmărită viteza de reacție a acestuia, punerea în practică a procedurilor existente și evacuarea persoanelor asistate din zonele de risc.

În fiecare an, insistăm cu sesiuni de pregătire a personalului de la locul de muncă, în funcțiile de secțiile prevăzute în scenariile tactice. De data aceasta, exercițiul a fost concentrat în zona ATI non-COVID”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Siguranța în spitalele din județul Bistrița – Năsăud este absolut esențială, drept urmare, activități similare vor fi organizate în continuare si la alte unități medicale din județul Bistrița-Năsăud.

error: Content is protected !!