Poliţiştii Biroului de Ordine Publică au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 28 de ani, din Viişoara, cercetat într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa. În cursul acestei zile, bărbatul va fi prezentat magistraţilor în vederea arestării preventive pentru 30 zile.
”Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie. Joi dimineața, acesta a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Bistriţa, după ce ar fi agresat o persoană şi s-ar fi apropiat de soţia sa, deşi îi era interzis prin ordin de protecţie, emis de către instanţă. Femeia se afla în municipiul Bistriţa, în curtea grădiniţei unde a dus-o pe fiica lor. Totodată, în urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că faţă de cel în cauză a fost dispusă măsura carantinării din data de 16 februarie. Ulterior, în data de 18 februarie, măsura a fost suspendată, rezultatul testării SARS-COV-2 fiind negativ”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În prezent, bărbatul se află în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, iar în cursul acestei zile va fi prezentat Judecătoriei Bistriţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Poliţiştii de la Ordine Publică Bistriţa continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pe numele bărbatului.