În această seară, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost solicitați să intervină la un accident rutier pe Drumul Național 17, în localitatea Rusu Bârgăului.
La locul evenimentului, polițiștii au constat că în accident au fost implicate două autovehicule.
”Un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din Dorolea, a colizionat un alt autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Bistrița. În urma accidentului a rezultat rănirea unei femei în vârstă de 53 de ani”, a declarat Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
La locul accidentului a intervenit modulul SMURD, care a acordat primul ajutor femeii rănite.
”Victima prezenta un traumatism toracic. A fost stabilizată și transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud