O femeie a rămas blocată într-un autoturism care a fost implicat, miercuri, într-un accident rutier produs în localitatea Rusu Bârgăului.
Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate două autovehicule.
La fața locului a intervenit modulul SMURD, compus din echipaje de pompieri cu autospeciale de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj de prim ajutor. În urma accidentului, o femeie a rămas încarcerată.
”Echipajele de pompieri au extras victima rămasă încarcerată – o femeie în vârstă de aproximativ 28 de ani – și au predat-o echipajului de prim ajutor SMURD, ulterior echipajului de terapie intensiva mobilă. Pe toată durata intervenției, victima a fost conștientă și cooperantă, însă prezenta multiple leziuni. A fost fost stabilizată și evacuată spre UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite. Cealaltă persoană din autoturism a fost evaluată din punct de vedere medical, dar a refuzat transportul la spital”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
La locul accidentului intervin și polițiștii. Aceștia efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
ACTUALIZARE
Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud informează că accidentul s-a produs pe DN 17, intersecție cu un drum comunal din localitatea Rusu Bârgăului.
”Au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea fiind condus de o tânără de 27 de ani, din Rusu Bârgăului, iar celălalt de un tânăr de 19 ani, din localitatea Prundu Bârgăului. În urma impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-un șanț de colectare a apei pluviale, iar conducătoare auto a fost rănită și transportată la spital”, au transmis reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.
Ambii conducători auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.
Traficul rutier a fost dirijat de polițiști, alternativ, pe un sens, pentru aproximativ 20 de minute.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud