Problema depozitării ilegale a deșeurilor a luat amploare în județul Bistrița-Năsăud, prefectul Stelian Dolha solicitând autorităților competente să ia măsuri urgente pentru a descuraja această practică.
Într-o emisiune de la Radio Someș, reprezentantul Guvernului în teritoriu a vorbit pe larg despre această problemă și a precizat că, în opinia sa, persoanele depistate în timp ce aruncă gunoaie fără să țină cont de faptul că pot dăuna mediului înconjurător trebuie sancționate drastic, cu amenzi mari. Totodată, prefectul este de părere că metoda primarului orașului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, de a restitui gunoaiele proprietarilor, trebuie multiplicată.
”Varianta Traian Ogâgău trebuie multiplicată. Nu se poate altfel! Fiecare primar din localitate trebuie să dea deja amenzi. Chiar dacă nu are camere video sau alte echipamente la îndemână, trebuie să se ducă, să îi găsească pe cei ce depozitează ilegal deșeuri și să îi amendeze. Deja s-a dat un prim semnal în acest sens – la Negrilești, unde jandarmii au amendat o persoană care depozita ilegal deșeuri. (…) La fel, avem încă două astfel de exemplele la Ilva Mică. Dar acestea sunt prea puține. Într-o comună e nevoie musai de 3 – 4 exemple de astea și să fim neiertători. Varianta aceea minimală, de 500 de lei, nu mai merge. Trebuie să aplicăm amenzi mari. Știu că sună dur, dar oamenii nu o să se învețe minte altfel. Nimeni nu s-a civilizat altfel”, a declarat prefectul într-o emisiune de la Radio Someș.
În plus, prefectul a subliniat că a solicitat autorităților competente să treacă și la confiscarea vehiculelor cu care se transportă deșeurile în vederea depozitării lor.
Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, autoritățile de mediu din Bistrița-Năsăud trebuie să găsească soluții urgente pentru ”a face curat în județ”.
”Pe partea de mediu, știm cu toții ce vrem: să vedem cum facem curat în județul Bistrița-Năsăud, cum adunăm gunoaiele și cum menținem curățenia, ca să transformăm acest județ într-unul cu adevărat turistic. Eu nu cred că Bucovina arată așa. Dacă o să mergem doar pe branduri și o să tot spunem cât de minunați suntem noi, e insuficient”, a adăugat Stelian Dolha.
Pentru a soluționa această problemă, prefectul a făcut apel și la primarii din județul Bistrița-Năsăud.
”Eu îmi asum acest lucru, trebuie să o facă și ei, în calitate de primari ai acestor comune. Acum e momentul. Eu zic că în acești trei ani ar trebui să rezolvăm această problemă”, a mai spus prefectul Stelian Dolha.
Întreaga emisiune de la Radio Someș poate fi urmărită mai jos: