Polițiștii și specialiștii Registrului Auto Român au organizat joi, pe raza localității Ilva Mică, o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de defecțiunile tehnice ale autovehiculelor, fiind aplicate zeci de sancțiuni.
”La data de 11 martie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi – Compartimentul Rutier, împreună cu polițiști locali și reprezentanți ai Registrului Auto Român – Reprezentanţa Bistriţa-Năsăud au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor produse din cauza defecțiunilor tehnice ale autoturismelor. Astfel, au fost oprite în trafic pentru control 35 de autovehicule care circulau pe drumul național 17D, pe raza localității Ilva Mică. În urma neregulilor la regimul rutier constatate, au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002, în valoare totală de 10.730 lei”, au precizat reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.
Totodată, ca măsură complementară, au fost retrase 7 certificate de înmatriculare, 2 dintre acestea pentru nereguli la sistemele de iluminare, 2 pentru nereguli la sistemele de iluminare și inspecția tehnică periodică expirată și 3 pentru inspecția tehnică periodică expirată.